Bătaie de joc! După ce timp de trei ani au obstrucționat Referendumul pentru Familie, Moise Guran și Cosmin Prelipceanu invocă „suveranitatea poporului” pentru a o salva pe Laura Codruța Koveși
Decizia Curții Constituționale a României de a da câștig de cauză Guvernului în disputa cu Președinția - în ceea ce o privește demiterea Laurei Codruța Koveși, naște reacții nebănuite.
Astfel, după ce timp de trei ani s-au opus și au invitat la boicotarea Referendumului pentru Familie, Moise Guran și Cosmin Prelipceanu și-au adus aminte că „suveranitatea aparține poporului român”.
Astfel, într-o serie de postări pe facebook, dar și într-un articol de pe blogul său, Moise Guran îl somează pe Președintele Iohannis să convoace un referendum.
„Dacă populația respinge însă la referendum soluția CCR, dincolo de faptul că ea este anulată implicit, efectul se extinde inclusiv asupra modificărilor aduse Legilor Justiției, deja adoptate, căci i se opune forța suverană exprimată de națiune, potrivit Articolul 2 (Al. 2) din Constituție. Apoi, mai e ceva, extrem de important – societatea chiar are nevoie acum de o astfel de victorie. Ea ar canaliza energii și ar deschide drumul și către spargerea unității de monolit a grupului infracțional din Parlament, și către depolitizarea CCR și, în final, către o reformă constituțională fără de care greu mai poate supraviețui democrația în țara noastră. Sigur, nu vom putea avea o schimbare de Constituție cu actualul parlament, dar inițierea ei (chiar respinsă) crează o platformă comună și pentru alegerile prezidențiale și pentru unitatea Opoziției și o mai mare coerență a acesteia.
Un alt oponent al Referendumului pentru Familie, Cosmin Prelipceanu, de la Digi 24, și-a adus și el aminte subit, de forța Referendumului.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Emanuel Petran: Schema prin care suntem furați
Marius Mioc: Atacul de cord – arma serviciilor secrete (VIDEO)
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Politic
Persoane: Cosmin Prelipceanu Klaus Iohannis Moise Guran
Subiecte: Referendum pentru familie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)