ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Brokerul Cristian Sima a dezvăluit în cadrul emisiunii "X-Press", moderată de Sabin Orcan și difuzată pe B1 TV, că ambasadorul Mihnea Constantinescu, fost consilier pe lângă patru premieri, care a participat la Consiliul Regal la care Principele Nicolae a fost exclus, a fost prezentat la o întâlnire din 2012 ca general SIE.

"În 2012 erau mari probleme cu Grecia. Cătălin Predoiu a organizat o întâlnire la care a participat și Mihnea Constantinescu, pe care mi l-a prezentat ca general SIE, Cătălin Predoiu a întrebat: îi spunem asta președintelui, la acea vreme Băsescu era președinte. Mihnea a răspuns: vom vedea dacă vom spune", a spus Sima.

Întrebat de Sabin Orcan dacă Mihnea Constantinescu avea de raportat cuiva despre discuția respectivă, Sima a spus că acesta era "cel mai sus. Era lider de departe. El lua informații și urma să le prelucreze".

Cristian Sima a precizat că întâlnirea, la care au mai participat și Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pentru Afaceri Strategice, Securitate şi Politică Externă în timpul mandatului preşedintelui Traian Băsescu, și Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraie al BNR, fost prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a avut loc în casa lui Cătălin Predoiu.

Despre Regele Mihai, Sima a afirmat că nu crede că acesta este conștient ce face.

"Mă îndoiesc că Regele Mihai este conștient de ceea ce face", a spus acesta.

Casa Regală a explicat prezența lui Mihnea Constantinescu la discuţiile în urma cărora s-a luat decizia excluderii Prinicpelui Nicolae, spunând că acesta "este membru al Consiliului Regal".