Candidații PNL s-au făcut de tot râsul în campania electorală din București
Candidții PNL fac ce fac și se țin de gafe. După incidentul legat de Alina Gorghiu și copilul care nu a vrut să-i dea drumul la ușă, liberalii sunt protagoniștii unui nou episod.
Candidații PNL din București s-au fotografiat în fața monumentului de lângă Teatru Național.
Nimic straniu până în acest punct, doar că monumentul se numește "Căruța cu paiațe”.
„Căruța cu paiațe” denumit și Caragealiana se află în fața Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București.
Sculptura reprezintă personaje cunoscute ale operelor lui Ion Luca Caragiale, acestea fiind făcute din bronz patinat și ajung și la peste patru metri înălțime.
Candidații PNL București, completând fotografic complexul statuar din fața Teatrului Național care se numește….„Căruța cu Paiațe”, a scris Bogdan Duca, pe Facebook.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Emanuel Petran: Schema prin care suntem furați
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Politic
Persoane: Alina Gorghiu Ion Luca Caragiale
Locații: București
Subiecte: Alegeri parlamentare Campanie electorală
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)