Colonelul Dragomir a anunțat lansarea Partidului Alianța Națională: Va fi o mișcare bazată pe principii patriotice, conservatoare
Colonelul (r) Daniel Dragomir a anunțat, duminică pe Facebook, înființarea Partidului Alianța Națională. Acesta a precizat că formațiunea este una care își fondează ideologia pe principii conservatoare și patriotice.
„Anunț astăzi înființarea Partidului Alianța Națională, care îi are ca fondatori pe Dan Chitic, Aurelian Popa și Lucian Dumitrașcu. Partidul Alianța Națională este o mișcare națională care își fondează ideologia pe principii patriotice, conservatoare, de respectare a tradițiilor și valorilor românești, pe sprijinirea capitalului autohton. Susțin această mișcare național-patriotică, ea fiind exprimarea politică a dezideratelor România 3.0”, a scris Daniel Dragomir, duminică pe Facebook.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Emanuel Petran: Schema prin care suntem furați
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Dan Chitic Daniel Dragomir (colonel SRI)
Locații: București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)