Deputatul independent Matei Dobrovie s-a afiliat grupului parlamentar al PNL. Iată motivele
Deputatul independent Matei Adrian Dobrovie a anunțat că s-a afiliat grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. Într-o postare pe facebook, acesta a explicat că a fost nevoie de acest pas pentru a putea să-și ducă la bun sfârșit proiectele politice.
De asemenea, Matei Dobrovie a mai adăugat că rezonează cu principiile PNL: „libertatea economică, politică, religioasă și cu orientarea sa liberal-conservatoare”.
„Am decis, după o perioadă de gândire, să mă afiliez ca independent grupului parlamentar al Partidului Național Liberal (PNL) pentru că:
1. Prioritățile mele în acest mandat parlamentar sunt măsurile de susținere a familiilor, de îmbunătățire a calității vieții și susținerea românilor de pretutindeni. În prezent, lucrez la o propunere legislativă amplă de modificare și completare a legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului pentru a facilita plasamentul. De asemenea, voi prezenta în curând un proiect de susținere a presei independente din Republica Moldova de către România, printr-un instrument de finanțare.
Pentru acestea și alte proiecte, am nevoie de susținerea unui grup parlamentar. Neafiliații nu au voie să ia cuvântul la explicarea votului decât la sfârșitul ședinței și au un timp foarte limitat de tribună, în raport cu grupurile, la toate dezbaterile.
2. Rezonez cu principiile și valorile acestui partid istoric, care valorizează libertatea economică, politică, religioasă și cu orientarea sa liberal-conservatoare. PNL respectă și susține valorile tradiționale ale poporului român: națiunea, credința și familia.
3. PNL este membru al PPE, cea mai puternică familie europeană, care va avea un cuvânt important de spus legat de viitorul UE, și după următoarele alegeri europene. Valorile creștin-democrate și conservatoare, izvorâte din creștinism, pe care s-a construit Europa Unită, trebuie redescoperite și revalorizate. Îmi propun să contribui pe domeniile mele de expertiză la dezbaterile și evenimentele pe dimensiunea parlamentară a președinției Consiliului UE pe care România o va deține în 2019”, a explicat parlamentarul bucureștean.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Emanuel Petran: Schema prin care suntem furați
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Politic
Persoane: Matei Dobrovie
Locații: București
Organizații: Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)