ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Generalul în rezervă Dumitru Iliescu a trimis o scrisoare președintelui Comisiei de control SRI, Claudiu Manda, pe care îl informează că a intrat în posesia unor date în care arată că membrii CSAT au fost monitorizați în urma ordinelor venite de la fostul director al SRI, George Maior, și de la fostul prim adjunct al Serviciului, Florian Coldea.

Printre cei monitorizați s-ar fi aflat și Crin Antonescu, inclusiv în perioada în care a asigurat interimatul funcției de Președinte al României, mai spune fostul conducător al SPP.

Dezvălurile nu se opresc aici. Iliescu spune că Tăriceanu a fost monitorizat de către CIA de teamă că acesta ar fi avut conexiuni cu francezii.

„Monitorizarea domnului Călin Popescu Tăriceanu s-a făcut pentru că reprezentanții CIA la București îl suspectau că are conexiuni cu francezii și nu doreau ca acesta să acceadă într-o asemenea funcție. Și dosarul penal care i s-a construit a fost făcut tot la sugestia acestora, pentru a fi scos din funcția actuală și din zona politică. Monitorizările menționate anterior au fost făcute tot la sugestia reprezentanților partenerului strategic. Informațiile obținute în acest mod au fost transmise ilegal reprezentanților partenerilor noștri strategici, afectând grav siguranța națională a României!”, spune Iliescu.  

Fostul șef al SPP mai adaugă că are informațiile chiar de la SRI și că „de aceste aspecte, nu a fost străin nici Departamentul Securității Naționale din cadrul Administrației Prezidențiale”.