Elena Udrea s-a înscris la un master în Teologie: Vreau să ajut oamenii care au probleme
Elena Udrea s-a înscris și a fost admisă la un masterat în Teologie în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde ar trebui să fie prezentă la cursuri și seminarii timp de doi ani.
"M-am înscris la un master la Facultatea de Teologie, specializarea Consiliere pastorală și asistență psihosocială, la Universitatea Babes Bolyai", a precizat Udrea pentru Mediafax.
Ea a afirmat că a ales această specializare pentru că vrea să aprofundeze cunoștințele de religie și psihologie necesare pentru a-i ajuta pe oameni.
"(M-a motivat-n.r.) dorința de a aprofunda cunoștințele de religie și psihologie necesare pentru a-i ajuta pe oamenii care au probleme în (demersul-n.r.) de a și le rezolva cu sprijinul religiei și al psihologiei, dar în primul rând cu sprijinul religiei", a răspuns Elena Udrea, întrebată ce a determinat-o să aleagă acest program de masterat.
Politicianul de 42 de ani a intrat în urma unui examen, mulțumită căruia a primit un log la buget.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
2024 - un thriller plin de suspans. Cum s-a încercat provocarea unui Război Mondial
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Elena Udrea
Locații: Cluj-Napoca
Organizații: Universitatea Babeș-Bolyai
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)