Ion Cristoiu, despre interceptări: Dacă OU reînvie fosta Securitate, atunci principalul vinovat e Klaus Iohannis
Ion Cristoiu a analizat pe blogul său furtuna mediatică din jurul deciziei CCR cu privire la interceptări, dar și despre atacul lansat împotriva ministrului Justiției, în ciuda faptului că acesta nu o consideră vinovată de situația creată.
Jurnalistul atrage atenția despre posibila reînviere a Securității, prin intermediul SRI, și redă prevederile pentru care Guvernul a fost acuzat de a fi reînviat fosta Securitate, metode speciale de supraveghere sau cercetare, alineatele care se referă la Organele de urmărire penală, dar și care sunt activitățile de cercetare penală din categoria actelor de urmărire penală, cu scopul de a crea un tablou complet al implicațiilor deciziei CCR cu privire la SRI.
Cristoiu scrie că "cei care au aprobat OU – membrii CSAT în frunte cu președintele, membrii Guvernului, în frunte cu premierul, au ținut cont de punctul de vedere al SRI, iar supravegherea tehnică în cazurile de spionaj și terorism trebuie făcută de SRI", pentru că:
1) "România se confruntă cu pericolul spionajului străin și al terorismului.
2) Spionii și teroriștii sunt pregătiți profesional să nu fie supravegheați tehnic. Numai SRI, care dispune de tehnică și de specialiști în domeniul contrainformativ, e în stare să-i documenteze în vederea unui proces.
3) În dosarele de Siguranță națională și Terorism, probele provin într-o proporție covîrșitoare din supraveghere tehnică. În acest domeniu nu prea există denunțuri, ca la DNA".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Marius Mioc: Atacul de cord – arma serviciilor secrete (VIDEO)
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Politic
Persoane: Ion Cristoiu Klaus Iohannis Raluca Prună
Locații: București
Subiecte: Binomul SRI DNA
Organizații: Presedintele Romaniei Serviciul Român de Informații (SRI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)