Ion Iliescu își DISTRUGE fotografiile de familie, la îndemnul soției Nina. Motivul pentru care a recurs la acest gest
Nina Iliescu, fosta prima doamnă a României, i-a cerut soțului său să distrugă complet fotografiile de familie.
Potrivit fostului președinte Ion Iliescu, temerile soției sunt legate de posibilitatea ca aceste imagini să ajungă pe mâna unor „ticăloși”, care să le folosească „în fel și chip”.
„Nu mă preocupa imaginea, deși alții fac adevărate maladii pentru imaginea lor. Soția mi-a și spus că avem acumulate foarte multe fotografii acasă și că trebuie să le distrugem, că să nu rămână după aceea ticăloșilor care să le folosească în fel și chip. Ne înțelegem din ochi sau chiar anticipat, ea având o adevărată premoniție în ceea ce mă privește.
Pentru mine, soția nu este numai omul iubit, cel mai apropiat, loial și devotat, dar și cel mai bun prieten și sfătuitor. Ne completăm. Ea are multe calități care mie îmi lipsesc: o intuiție extraordinară și un fler deosebit la oameni.
Este mai intransigentă și neiertătoare cu cei care îi înșală bună credința. Am petrecut împreună multe clipe frumoase, am avut satisfacții și împliniri, dar am înfruntat împreună și momente deosebit de dificile, ceea ce ne-a apropiat și ne-a călit. Este, fără îndoială, omul de lângă mine cel mai drag și prețios”, a spus fostul președintele României între 1990-1996 și 2000-2004, citat de Știrile Kanal D.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)