Klaus Iohannis a anunțat un acord cu Canada privind renunțarea la regimul vizelor. Toți românii vor putea călători fără vize începând din 1 decembrie 2017
Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri un acord cu Canada pentru renunțarea la vizele pentru cetățenii români, anunță Mediafax.
„Am ajuns la un acord cu Canada, un acord rezonabil. Suntem în situația să ne retragem rezerva declarată fața de CETA. România nu mai are obiecțiuni față de acordul comercial cu Canada", a anunțat șeful statului, aflat la Bruxelles.
Este vorba despre un acord etapizat de ridicare a regimului vizelor.
Concret, începând cu 1 mai 2017, vor fi eliminate vizele pentru românii care au mai avut viză, iar de la 1 decembrie 2017 se va renunța la vize pentru toți cetățenii.
Totodată, președintele a precizat că autoritățile canadiene au posibilitatea de a reveni asupra aceste hotărâri în cazul un care se ajunge la concluzia că prea mulți imigranți ilegali ajung pe teritoriul țării. Însă această clauză este valabilă doar în primii trei ani de la renunțarea la vize.
În aceste condiții, România nu mai are un motiv să folosească dreptul de veto în privința acordului comercial UE - Canada, așa cum avertizase zilele trecute un reprezentant al ministerului Afacerilor Externe.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
2024 - un thriller plin de suspans. Cum s-a încercat provocarea unui Război Mondial
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Klaus Iohannis
Subiecte: Viză Canada
Organizații: Presedintele Romaniei Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)