Klaus Iohannis le-a interzis liberalilor să plece în vacanţă. Planurile preşedintelui pentru învestirea unui nou premier
Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis liberalilor să nu plece din ţară în vacanţă pînă la 1 august, deoarece are nevoie de prezenţa integrală a parlamentarilor la un vot pentru învestirea unui nou premier şi a unui nou Guvern.
Surse din conducerea PNL au declarat pentru bn24.ro că liderii partidului şi parlamentarii sunt consemnaţi „la domiciliu” în aşteptarea demisiei lui Victor Ponta.
Scenariul prezidenţial prevede ca, după întoarcerea lui Ponta din Turcia, acesta să demisioneze din fruntea Guvernului, probabil pe fondul unor noi dosare penale deschise de DNA pe numele său.
Ar urma apoi ca Iohannis să cheme partidele la Cotroceni pentru a le cere să desemneze un prim-ministru care, în termen de zece zile, să formeze un Guvern pe care să îl prezinte în Parlament pentru votul de învestitură.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Marius Mioc: Atacul de cord – arma serviciilor secrete (VIDEO)
Robert Malone, conferință la București: ”Să facem Europa măreață din nou!” Pericolul tehno-totalitarismului. Elitele globaliste sunt extrema stângă. Tehnologia de război psihologic implementată deja este o încălcare a drepturilor omului - VIDEO
Av. Gheorghe Piperea: Cei ce ne-au interzis de două ori Paștele și de trei ori Crăciunul nu ne vor binele, nici libertatea. VIDEO 2020
Donald Trump, interviu istoric pentru revista TIME. Ce va face dacă va ajunge președinte
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
BOMBĂ ÎN SUA: TRUMP SPIONAT NON-STOP DE CIA și dezinformat prin omisiune când era Președinte. Dezvăluire VIDEO marca O'Keefe
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Klaus Iohannis Victor Ponta
Subiecte: Demisie Guvern Demisie Ponta
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)