Klaus Iohannis se pensionează. Postul de profesor de la Colegiul ”Brukenthal”, scos la concurs, după ce l-a ținut blocat 24 de ani
Catedra de profesor de Fizică a președintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” a devenit vacantă și poate fi ocupat de un titular. După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul a fost rezervat, acesta s-a eliberat pentru că președintele României a depus cerere de pensionare, relatează Ora de Sibiu.
Având în vedere că a devenit primar al Sibiului în anul 2000, funcție în care a fost reales de trei ori (în 2004, 2008 și 2012), iar în 2014 a devenit președinte, Iohannis a ținut blocat postul în total 24 de ani.
Lista posturilor disponibile pentru titularizare în județul Sibiu a fost publicată luni, 29 aprilie, 2024. Printre acestea se regăsește și unul dintre posturile de profesor pentru disciplina Fizică de la Colegiul Brukenthal din Sibiu, cu predare în limba germană, ce constă în 18 ore, reprezentând o catedră completă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Constantin Dincă, a clarificat pentru Ora de Sibiu că președintele României și-a depus cererea de pensionare pentru poziția de profesor de fizică, invocând limita de vârstă. Astfel, postul vacant ar putea fi cel al lui Klaus Iohannis.
„Colegiul Brukenthal a scos la concurs catedra de fizică, asta însemnând că tot ce e posibil să fie catedra domnului președinte. Klaus Iohannis și-a depus cerere de pensionare pentru limită de vârstă. Ceilalți profesori care au catedră sunt tineri”, a spus Constantin Dincă.
Acest post este inclus în lista posturilor vacante pentru angajare pe o perioadă determinată de 4 ani și poate fi ocupat de un candidat cu definitivat, care trebuie să obțină o notă sau medie de cel puțin 7 la examenul de Titularizare.
Contactată de Ora de Sibiu, Monika Hay, directorul Colegiului Național "Samuel von Brukenthal”, nu a oferit detalii despre această situație. Ea a precizat că în fiecare an sunt scoase la concurs posturi, inclusiv pentru catedra de Fizică. „Noi am scos în fiecare an posturi la concurs. Chiar și la fizică”, a explicat Monika Hay.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
DOVADA FALSULUI LUI BICHIR cu ”MAMA-LEGIONARĂ”. Aneta Popescu din documentul lui Florian Bichir de înfierare a suveranistului Călin Georgescu este născută în 1894 - DOCUMENT
TRUMP RADE TOT. Primele decizii: a retras SUA din OMS și din Acordul climatic de la Paris și a abolit cenzura
Călin Georgescu i-a avertizat pe șeful SIE, Vlase, pe fostul șef SRI, Hellvig și pe ”soldățeii lui de carton”, frații Muraru cât și pe vaccinistul V. Gheorghiță! ”Români, Vă chem la Marea Horă a Neamului pe 24 ianuarie”. Ce spune despre ”mama legionară”
Bogdan Tiberiu Iacob: Scandalul ”Mama legionară” – cea mai bună veste pentru candidatul Călin Georgescu - FOTO/DOC
GENIAL: Judecătorii CCR, sclavi în lesa Sistemului. AUR A IEȘIT ÎN STRADĂ ÎN ÎNTREAGA ȚARĂ. CAPITALĂ: Protest în Piața Universității și la prefecturile București - Ilfov. Corespondențe din IAȘI, BUZĂU, DEVA, BACĂU, BRAȘOV, CLUJ, PITEȘTI, FOCȘANI, SIBIU
VIDEO LIVE: A sosit ziua cea mare - ”ZIUA ELIBERĂRII”! Donald Trump a depus jurământul ca al 47-lea președinte al SUA: „NU ÎL VOM UITA PE DUMNEZEU în tot ceea ce facem! Începând din acest moment declanșăm REVOLUȚIA NORMALITĂȚII”
Recomandările noastre
7 ani cu Sfânta Închisorilor bolșevice la Ceruri. Doamna Aspazia Oțel Petrescu: ”E cumplit să înveți pe propria piele că nu există Înviere fără Răstignire”. Cuvântul Patriarhului Daniel, interviu cu Arhim. Hariton Negrea și mărturii ale apropiatelor sale
DOVADA FALSULUI LUI BICHIR cu ”MAMA-LEGIONARĂ”. Aneta Popescu din documentul lui Florian Bichir de înfierare a suveranistului Călin Georgescu este născută în 1894 - DOCUMENT
Prof. Dr. Nicolae Dima: Dr. Călin Georgescu - Între idealism și realism geopolitic. Nu ne vom mai întâlni curând cu o altă asemenea șansă
ADEVĂRUL despre ATENTATUL TERORIST MAGHIAR de la SFÂNTU GHEORGHE. Video în premieră: MARTORUL-SURPRIZĂ. O delegație a Uniunii Scriitorilor condusă de Radu Theodoru și D.R. Popescu, ȚINTA teroriștilor unguri. EXCLUSIV
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: Sibiu
Subiecte: post de profesor vacant
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)