ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat că a fost informat de către Ministerul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului cu privire la sprijinirea de către Ungaria a candidaturii țării noastre pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Lista candidaților nominalizați pentru negocieri de aderare ar putea să facă obiectul unei decizii în cadrul reuniunii Consiliului OCDE de luni, 25 septembrie sau cu prilejul reuniunilor viitoare.

„Demersurile specifice diplomației românești din ultima perioadă, îndreptate spre un dialog de substanță cu statele membre ale organizației și cu structurile Organizației, au urmărit să facă cunoscute atuurile și argumentele României de natură să genereze consensul membrilor organizației cu privire la sprijinirea candidaturii țării noastre”, precizează MAE.

Ungaria a anunțat oficial în 8 septembrie că nu susține aderarea României și Croației la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Ministerul pentru Afaceri Externe și Comerț Exterior de la Budapesta, KKM, a precizat atunci că OCDE a discutat o eventuală extindere, la Paris, iar Ungaria a profitat de ocazie pentru a informa Consiliul că nu susține nici candidatura României, nici pe cea a Croației.

În cazul României, motivul era închiderea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgul Mureș.

În cazul Croației, motivul era scandalul privind compania petrolieră ungară MOL. Zagrebul a emis un mandat de arestare pe numele directorului general al MOL, Zsolt Hernadi, acuzat că i-a dat mită în valoare de 10 milioane de euro fostului premier croat Ivo Sanader, în 2008-2009. În urma acestei mite, MOL a achiziționat o parte dintre acțiunile companiei croate din domeniul energiei INA.

Guvernul ungar a decis să își retragă sprijinul față de admiterea României în diverse organizații internaționale, inclusiv OECD, invocând faptul că autoritățile române ar fi decis suspendarea cursurilor Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș.

Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic al politicii externe române. România a reiterat, în 2012, intenția de aderare la organizație prin scrisoarea premierului român din acea perioadă, Victor Ponta, adresată secretarului general al OCDE, Angel Gurria. Pentru a deveni membru OCDE, România trebuie să primească susținerea tuturor membrilor existenți deja, inclusiv a Ungariei.