Mascarada realității
Ce este un congres? Un for intern în cadrul căruia un anumit partid își alege liderii, își reînnoiește structurile și, în funcție de oportunități, linia politică.
Desigur, partidele aflate în opoziție, mass- media, și unii cetățeni devin interesați de un anumit congres în măsura în care le sunt protejate sau atacate interesele și își manifestă aprobarea sau indignarea în conformitate cu regulile democrației.
A face din congresul unui partid indiferent de coloratură lui politică o problemă de interes național și a te folosi de acest prilej pentru a îndemna cetățenii la revoltă, mi se pare însă o mascaradă. Pe durata Congresului PSD, un post de televiziune comercial pentru că nu i s-a permis accesul în incinta Sălii Palatului, fapt interpretat ca o încălcare a libertății presei, a transmis în direct din mijlocul celor câteva zeci de protestatari scandând împreună cu aceștia lozinci anti-PSD și fiind la un pas de un conflict deschis cu forțele de ordine.
Mascarada nu a constat numai în comportamentul la limita legii al jurnaliștilor ci și în contextul total nepotrivit în care aceștia și-au lansat acuzațiile. Căci la Congresul PSD nu s-au dezbătut modificarea legilor justiției sau alte inițiative ale parlamentărilor social democrați care au stârnit nemulțumirea multor români.
În orice caz, din toată aceasta mascaradă mediatică imaginea PSD nu a ieșit mai șifonată decât de obicei căci pentru Liviu Dragnea și acoliții lui câinii latră iar caravana merge înainte. În schimb, autointitulații formatori de opinie și "promotori” ai spiritului civic s-au făcut încă odată de râs.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
2024 - un thriller plin de suspans. Cum s-a încercat provocarea unui Război Mondial
Liviu Alexa și Anca Alexandrescu au avut dreptate: Monstruoasa rețea-caracatiță a lui Florian Coldea șantajează oameni de afaceri cu sute de mii de euro și ”rezolvă” dosare în justiție. Înregistrări halucinante
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Liviu Dragnea
Locații: București
Organizații: Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)