Mihai Tudose își revine după infarct și laudă sistemul medical public
Mihai Tudose, fost premier al României și vicepreședinte al partidului „Pro România” a suferit marți un infarct, fiind internat la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din București.
Fostul prim-ministru al Guvernului P.S.D. demisionase din partid la sfârșitul lunii ianuarie 2019, pentru a se înscrie în formațiunea politică „Pro România”, înființată de Victor Ponta. Tudose urma să fie anunțat ca al treilea candidat la alegerile europarlamentare din partea partidului lui Ponta, la conferința de presă programată marți la ora 18:30.
Acesta era obosit în urma deplasărilor făcute în țară alături de colegii de la „Pro România”. La întâlnirea cu colegii de partid de marți, lui Mihai Tudose i s-a făcut rău, iar Nicolae Bănicioiu a sărit să îi acorde primul ajutor. Apoi, a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din București, unde a fost internat cu diagnosticul „infarct miocardic masiv”.
Fostul premier a fost operat, montându-i-se două stenturi la inimă. Operația a decurs cu bine, iar în prezent pacientul a fost mutat în salon, este conștient și scrie pe Facebook (probabil, cu ajutorul aparținătorilor - n.n.):
„Sunt bine! Probabil pe fondul oboselii acumulate, am suferit un mic incident. Dar, datorită profesionalismului și promptitudinii cadrelor din sistemul public medical din România, totul a trecut cu bine! Mulțumesc întregii echipe medicale și tuturor celor care s-au gândit la mine în aceste momente! Ne vedem în două zile înapoi la treabă! Avem o mulțime de lucruri bune de făcut!”, a scris Mihai Tudose pe pagina lui de social media, marți seara, după ora 19.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Emanuel Petran: Schema prin care suntem furați
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Politic
Persoane: Mihai Tudose Victor Ponta
Locații: București
Subiecte: Spitalele din România
Organizații: Pro România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)