Poziția OFICIALĂ a României în privința presupusului atac chimic din Siria: Țara noastră cere o anchetă internațională din partea unui „organism imparțial și independent” înainte de acuza pe cineva
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat că România condamnă ferm utilizarea armelor chimice în orice împrejurare, dar mai ales atunci când este vorba de folosirea lor împotriva civililor.
„România condamnă ferm utilizarea armelor chimice în orice circumstanțe, în orice împrejurare, dar mai ales atunci când este vorba de folosirea lor împotriva civililor. Sprijinim ferm ideea de a investiga, de a pune la dispoziția organismului special, un organism care trebuie să fie imparțial și independent, toate datele pentru a putea să vedem care sunt realitățile din teren și, în al doilea rând, măsurile care ar trebui să fie întreprinse la nivelul societății internaționale", a declarat ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, în cadrul unei declarații de presă comune cu ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian.
Poziția României diferă de poziția marilor puteri occidentale, care s-au grăbit să pună presupusu atac pe seama lui Bashar al-Assad. Regimul de la Damasc, dar și aliații săi, Rusia și Iran, neagă vreo vină în acest incident.
Incidentul a survenit la aproape un an de la un alt presupus atac: atunci, președintele SUA a ordonat lansarea de rachete asupra Siriei drept pedeapsă. Între timp, așa cum relata Fox News, instituțiile din SUA încă nu cunosc dacă și cine a fost responsabil pentru atacul din 2017 de la Khan Shaykun.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
2024 - un thriller plin de suspans. Cum s-a încercat provocarea unui Război Mondial
Liviu Alexa și Anca Alexandrescu au avut dreptate: Monstruoasa rețea-caracatiță a lui Florian Coldea șantajează oameni de afaceri cu sute de mii de euro și ”rezolvă” dosare în justiție. Înregistrări halucinante
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Teodor Meleşcanu
Locații: București
Organizații: Ministerul Afacerilor Externe
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)