Presa ungară: Budapesta ar vrea ca România să se apropie de Grupul de la Vișegrad
Ministrul de Externe Teodor Meleșcanu s-a întâlnit luni, la Cluj, cu omologul său ungar, Peter Szijjarto. În cadrul discuției au fost abordate probleme referitoare la minorități, securitate energetică și infrastructură, precum și despre crearea unor legături mai strânse între țara noastră și Grupul de la Vișegrad, anunță B1 TV.
Meleșcanu a declarat că după ce Ungaria va urma la președinția în exercițiu a Grupului, a fost invitat de omologul său ungar la apropiata întâlnire a V4 de la Budapesta. Participarea României la această reuniune ar aduce o valoare în plus în privința relațiilor regionale, este de părere Meleșcanu.
Întrebat de jurnaliștii de la Magyar Nemzet dacă țara noastră ia în calcul o eventuală aderare la V4, ministrul român de Externe a spus că nu s-a luat o decizie în acest sens, dar că autoritățile de la București sunt interesare de o cooperare cu statele de la Vișegrad.
La rândul său, ministrul ungar a vorbit despre faptul că ritmul de creștere economică a celor patru depășeste cu mult nivelul european, iar evoluția PIB din România este cea mai mare din UE.
„Dacă ne unim, am putea avea un serios profit economic. Noi suntem interesați ca economia României să mearga bine, deoarece cinci procente din exportul ungar merg în Romania. Sperăm ca și interesul față de Ungaria al factorilor economici români să crească”, a spus Peter Szijjarto.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Peter Szijjarto Teodor Meleşcanu
Locații: Cluj
Subiecte: Grupul de la Visegrad
Organizații: Ministerul Afacerilor Externe Ministerul de Externe Ungar
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)