Președintele Slovaciei: România are sprijinul nostru total în privința aderării la Schengen
Președintele Slovaciei, Andrej Kiska, aflat în vizită de stat în România, a declarat luni că țara sa sprijină România în privința aderării la zona Schengen.
„România are propriile sale ambiții de a deveni membru Schengen și are sprijinul nostru total și vom face tot ce este posibil să ajutăm România", a spus Andrej Kiska la Palatul Cotroceni.
Președintele Klaus Iohannis i-a mulțumit omologului său slovac pentru faptul că Slovacia sprijină constant eforturile României de a adera la spațiul Schengen, asumând-și această poziție într-un mod "vocal și activ la nivel european".
Discuțiile dintre cei doi oficiali au vizat și minoritățile slovacă și română din cele două țări, schimburile comerciale, cooperarea în plan european, aspecte care vizează proximitatea Uniunii Europene, evoluțiile din regiunea Mării Negre.
"Am căzut de acord că este necesară o abordare strategică cu privire la Parteneriatul Estic, injectarea sa cu o nouă viziune, astfel încât partenerii noștri să fie stimulați în dezvoltarea relației cu Uniunea Europeană. Am vorbit în acest context, evident, și despre Republica Moldova, despre cum putem sprijini mai bine consolidarea proceselor democratice și a reformelor, astfel încât Republica Moldova să avanseze pe drumul european", a spus președintele Iohannis.
În contextul primirii președintelui Slovaciei, la Palatul Cotroceni a fost semnat un program de colaborare între ministerele Culturii din România și Slovacia pentru perioada 2016-2020.
Președintele Slovaciei, Andrej Kiska, efectuează o vizită de stat în România luni și marți.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)