Remus Cernea, între ficțiunea religioasă și ficțiunea politică
Pe homosexuali, într-un fel, îi înțeleg. Validarea prin referendum a inițiativei Coaliției pentru Familie privind modificarea Constituției le-ar tăia posibilitatea de a întemeia legal ceea ce ei consideră a fi o alternativă la familia tradițională. Din acest punct de vedere, acțiunile de protest ale comunității LGBT - dacă au un caracter pașnic, se încadrează în normele democrației. Ceea ce nu înțeleg însă, este înverșunarea unor politicieni, lideri de opinie ori reprezentanți ai societății civile care, la nivel declarativ cel puțin, nu sunt de orientare homosexuală, în a contesta legitimitatea unui astfel de referendum.
Un exemplu tipic îl oferă Remus Cernea. Domnia sa, în calitate de cetățean și, în același timp, de membru al Parlamentului României, are dreptul de a-și exprima și susține public convingerile chiar dacă nu sunt conforme cu tiparele religioase, și, ca atare nu îmi propun să îi fac un proces de intenție. Ceea ce nu pot trece, însă, cu vederea este felul neprincipial și incorect din punct de vedere politic în care domnul Remus Cernea promovează drepturile minorității gay. In confruntarea, civilizată, de altfel, pe care a avut-o la recentul marș al comunității LGBT cu teologul Bogdan Grama – căruia presa soroșistă nu i-a dezvăluit nici numele, nici calitatea, lăsând să se înțeleagă că ar fi vorba de un contestatar oarecare de pe stradă – domnul Cernea a afirmat că problema familiei nu poate fi reglementată de Scriptură, care, în opinia dânsului, reprezintă o ficțiune, ci de Declarația Universală a Drepturilor Omului elaborată de Organizația Națiunilor Unite în anul 1948. Făcând abstracție de modul de gândire, tipic pentru un liber cugetător, conform căruia omul este singurul îndreptățit în a-și stabili drepturile și normele de viață, fără raportarea la divinitate, afirmația domnului Remus Cernea este incorectă inclusiv din punct de vedere al documentului mai sus menționat. Citez din Declarația Universală a Drepturilor Omului, articolul 16:
„Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei. Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimțământul liber și deplin al viitorilor soți. Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății si a statului”.
Chiar dacă documentul nu exclude posibilitatea încheierii unui parteneriat civil între persoanele de același sex, care să reglementeze problemele de moștenire, statutul familiei ca uniune liber consimțită între bărbat și femeie este clar definit. Domnul Remus Cernea este însă convins că utilizarea expresiei „bărbatul și femeia” în loc de „bărbatul cu femeia” crează posibilitatea întemeierii și al unui alt tip de „familie” decât cel tradițional. Nimic mai fals, având în vedere că la data elaborării documentului homosexualitatea figura în tratatele de psihiatrie ca deviere comportamentală. Cel care considera Biblia o ficțiune susține așadar o ficțiune politică.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Emanuel Petran: Schema prin care suntem furați
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Politic
Persoane: Remus-Florinel Cernea
Locații: București
Organizații: Coaliţia pentru Familie şi Constituţie ONU
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)