T. Băsescu: După Brexit, a venit SUAexit
Fostul președinte Traian Băsescu scrie pe Facebook că, după Brexit, a venit „SUAexit”, el precizând că Uniunea Europeană trebuie să înțeleagă un lucru fundamental: ori se schimbă rapid prin acțiunea imediată a politicienilor, ori o schimbă popoarele, așa cum au făcut britanicii și americanii.
Băsescu a reacționat ca urmare a victoriei surprinzătoare a lui Donald Trump în alagrile prezidențiale din Statele Unite.
„După Brexit, SUAexit! Prea mult pentru anchilozata Uniune Europeană care trebuie să înțeleagă un lucru fundamental: ori se schimbă rapid prin acțiunea imediată a politicienilor, ori o schimbă popoarele așa cum au făcut britanicii și americanii”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.
Republicanul Donald Trump este noul președinte al Statelor Unite.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Marius Mioc: Atacul de cord – arma serviciilor secrete (VIDEO)
Robert Malone, conferință la București: ”Să facem Europa măreață din nou!” Pericolul tehno-totalitarismului. Elitele globaliste sunt extrema stângă. Tehnologia de război psihologic implementată deja este o încălcare a drepturilor omului - VIDEO
Donald Trump, interviu istoric pentru revista TIME. Ce va face dacă va ajunge președinte
Av. Gheorghe Piperea: Cei ce ne-au interzis de două ori Paștele și de trei ori Crăciunul nu ne vor binele, nici libertatea. VIDEO 2020
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
BOMBĂ ÎN SUA: TRUMP SPIONAT NON-STOP DE CIA și dezinformat prin omisiune când era Președinte. Dezvăluire VIDEO marca O'Keefe
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Politic
Persoane: Donald Trump Traian Băsescu
Subiecte: Alegeri preşedinţie SUA Alegeri SUA
Organizații: Partidul Mișcarea Populară (PMP) Partidul Republican
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)