Tăriceanu: Senatorul Daniel Barbu este candidatul ALDE la Primăria Capitalei
Senatorul Daniel Barbu este candidatul ALDE la Primăria Capitalei, a anunțat copreședintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.
"Chiar astăzi după-amiază am avut o reuniune a conducerii ALDE și ceea ce era în laboratoare de o bună bucată de vreme, semnalele pe care noi le-am dat au fost unele neutre și atunci speculațiile s-au întețit cu privire la o posibilă candidatură a mea. De multă vreme am avut această soluție în vedere și anume profesorul universitar doctor Daniel Barbu, senator, fost ministru al Culturii, președinte al Organizației ALDE București, prin urmare un om care are și vocația politică, și pregătirea profesională și poziția politică actuală în cadrul ALDE cea mai potrivită pentru a candida la București", a precizat Tăriceanu la Antena3.
El a susținut că Daniel Barbu este "cea mai serioasă și prestigioasă figură" a unui candidat pentru Primăria Capitalei.
"Dacă o să ne uităm la profilul tuturor candidaților la Primăria București, din partea partidelor, pot să apreciez fără să încerc să îi jignesc pe ceilalți că Daniel Barbu este cea mai serioasă și prestigioasă figură a unui candidat la Primăria Bucureștiului. Am vrut să arătăm că noi privim această problemă a unui candidat cu toată responsabilitatea și simțim o anumită datorie și anume să prezentăm un om care întrunește un set de calități, o sumă de calități care să arate aprecierea pe care o dăm noi Bucureștiului și bucureștenilor, alegătorilor, respectul față de alegători", a spus liderul ALDE.
Potrivit acestuia, ALDE nu a venit cu o candidatură improvizată, ci a pus la dispoziția electoratului un om care s-a dedicat problemelor Bucureștiului.
Daniel Barbu a fost ministru al Culturii din partea PNL în Guvernul USL condus de Victor Ponta. El a demisionat în decembrie 2013 după ceea ce a catalogat drept o "comparație nefericită" între bugetul programului de prevenire HIV și bugetul programelor Culturii.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Reacțiunea: 21 de rubini - un film smintitor
Av. Gheorghe Piperea: Cei ce ne-au interzis de două ori Paștele și de trei ori Crăciunul nu ne vor binele, nici libertatea. VIDEO 2020
Revoltător: Guvernul PSD-PNL donează o sumă colosală către Netflix și Disney, care promovează anormalitatea și ideologia woke, prin care ne sunt pervertiți copiii
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Călin Popescu Tăriceanu
Locații: București
Organizații: ALDE
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)