Un senator ALDE i-a cerut demisia lui Tăriceanu: Consider că aveți datoria morală, față de România, să vă prezentați demisia din funcția de președinte al Senatului
Vasile Nistor, senator și președinte executiv al ALDE, i-a solicitat, în plen, șefului său de partid, Călin Popescu Tăriceanu, să-și prezinte demisia atât din funcția de președinte al Senatului, cât și din Parlament.
„A venit momentul să demonstrăm că nu toți suntem la fel. Unii membri ai Camerei superioare sunt anchetați sau au dosare penale și, din acest moment, consider că a venit momentul să demisioneze din funcțiile deținute în conducerea Senatului, să renunțe la imunitatea parlamentară sau la mandatul de senator, pentru a se pune la dispoziția justiției (...) Domnule Călin Popescu Tăriceanu, consider că aveți datoria morală, față de România, să vă prezentați demisia din funcția de președinte al Senatului, întrucât sunteți anchetat pentru mărturie mincinoasă și pentru favorizarea infractorului”, a spus Vasile Nistor, în plenul Camerei Superioare.
Senatorul Vasile Nistor a intrat în Parlament, în 2012, sub sigla Partidului Conservator. Anterior, el a fost senator și deputat PDL (PD). Vasile Nistor este la al șaselea mandat de parlamentar.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Emanuel Petran: Schema prin care suntem furați
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Călin Popescu Tăriceanu
Locații: București
Subiecte: Partide politice România
Organizații: ALDE Parlamentul Romaniei Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)