Victor Ponta îşi amână întoarcerea: Revin în ţară în maximum două săptămâni
Premierul Victor Ponta, aflat în Turcia unde se recuperează după operaţia la genunchi, a declarat că va reveni în ţară, în maximum două săptămâni, interval în care medicii i-au transmis că nu poate pune piciorul jos.
"Am fost încă o dată la doctor şi am maxim două săptămâni în care nu pot pune piciorul jos. În maxim cele două săptămâni voi veni acasă pe picioarele mele, nu cu scaun cu rotile, cârje sau alte lucruri. În maxim două săptămâni", a spus Ponta la B1.
Miercuri, Ponta afirma că este posibil să revină în ţară după săptămâna viitoare, respectiv începând cu 6 iulie.În urmă cu o săptămână, premierul a anunţat că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar îşi va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Marius Mioc: Atacul de cord – arma serviciilor secrete (VIDEO)
Robert Malone, conferință la București: ”Să facem Europa măreață din nou!” Pericolul tehno-totalitarismului. Elitele globaliste sunt extrema stângă. Tehnologia de război psihologic implementată deja este o încălcare a drepturilor omului - VIDEO
Donald Trump, interviu istoric pentru revista TIME. Ce va face dacă va ajunge președinte
Av. Gheorghe Piperea: Cei ce ne-au interzis de două ori Paștele și de trei ori Crăciunul nu ne vor binele, nici libertatea. VIDEO 2020
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
BOMBĂ ÎN SUA: TRUMP SPIONAT NON-STOP DE CIA și dezinformat prin omisiune când era Președinte. Dezvăluire VIDEO marca O'Keefe
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Politic
Persoane: Victor Ponta
Locații: Turcia
Subiecte: Cazul Ponta
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)