Victor Ponta, la DNA: Curtea Europeană de Justiție spune să ne vedem de treabă
Premierul Victor Ponta s-a prezentat, marți dimineață, la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a depune documente în dosarul "Turceni - Rovinari", în care este cercetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.
Premierul Victor Ponta a declarat că a adus la dosar decizia Curții Europene de justiție din 3 septembrie.
"Am vrut eu să depun (n.r. la dosar) decizia Curții Europene de justiție din 3 septembrie, care explică ce se întâmplă cu contractele de prestări de servicii. Curtea Europeană de justiție spune să ne vedem de treaba noastră, atâta vreme cât mi-am plătit taxele", a spus Ponta, conform B1.
Șeful executivului a precizat că vroia să discute și cu procurorul, dar că acesta îl va chema, probabil, după ce va studia documentul.
Premierul a mai spus că speră "să se aplice decizia Curții Europene de justiție, dacă tot suntem o țară europenă".
În același dosar, Dan Șova este cercetat pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Marius Mioc: Atacul de cord – arma serviciilor secrete (VIDEO)
Robert Malone, conferință la București: ”Să facem Europa măreață din nou!” Pericolul tehno-totalitarismului. Elitele globaliste sunt extrema stângă. Tehnologia de război psihologic implementată deja este o încălcare a drepturilor omului - VIDEO
Av. Gheorghe Piperea: Cei ce ne-au interzis de două ori Paștele și de trei ori Crăciunul nu ne vor binele, nici libertatea. VIDEO 2020
Donald Trump, interviu istoric pentru revista TIME. Ce va face dacă va ajunge președinte
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
BOMBĂ ÎN SUA: TRUMP SPIONAT NON-STOP DE CIA și dezinformat prin omisiune când era Președinte. Dezvăluire VIDEO marca O'Keefe
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Dan Şova Victor Ponta
Subiecte: Cazul Ponta Dosar Ponta DNA Lupta anticorupţie
Organizații: DNA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)