ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Vaccinurile se bazează pe o teorie referitoare la necesitatea ca organismul să aibă anticorpi pentru a lupta împotriva unui virus. Însă cercetările arată că anticorpii nu sunt esențiali și, introduși în mod artificial prin vaccinare, chiar ne pot altera imunitatea, scrie Epoch Times într-o amplă analiză documentată, din care redăm mai jos un rezumat în traducere:

De mulți ani ni se spune că vaccinul împotriva rujeolei este responsabil pentru oprirea răspândirii rujeolei. Mulți chiar leagă apariția cazurilor de rujeolă de ratele scăzute de vaccinare.

Afirmația pe care o auzim adesea este: Datorită vaccinurilor, suntem protejați de boli. Cu toate acestea, corpurile noastre sunt complexe și nu răspund întotdeauna bine la vaccinuri. Injectarea unei substanțe străine poate duce la consecințe grave.

Vindecarea de rujeolă este posibilă fără anticorpi

În pandemie ni s-a tot transmis știința vaccinurilor: și anume că ele stimulează organismul să genereze substanțe numite „anticorpi”, care pot lupta împotriva virusurilor.

Oamenii de știință se concentrează în primul rând pe anticorpi pentru a măsura imunitatea, dar sistemul imunitar este mult mai complex.

În anii 1960, un studiu, care este acum citat de manuale, a zdruncinat viziunea susținută în istorie potrivit căreia oamenii au nevoie de anticorpi pentru a eradica virusul rujeolic. Oamenii de știință au fost surprinși de faptul că copiii bolnavi fără anticorpi se recuperau în urma rujeolei.

Acești copii aveau o boală congenitală cunoscută sub numele de agammaglobulinemie, o deficiență imunitară constând în faptul că organismul nu poate produce anticorpi. În mod surprinzător, acești copii s-au vindecat de rujeolă la fel de bine ca în cazul celorlalți copii.

Copiii au prezentat simptomele tipice rujeolei și au dezvoltat imunitate naturală. Deși nu a fost detectat niciun anticorp împotriva rujeolei în sângele lor, ei au reușit să elimine eficient virusul, întrucât celelalte funcții imunitare, inclusiv imunitatea înnăscută și funcția limfocitelor T, erau intacte.

O analiză ulterioară a arătat că a avea anticorpi anti-rujeolă în sânge nu era necesar pentru recuperarea după boală sau pentru prevenirea reinfectării.

Această dezvăluire contestă însăși temelia teoriei care fost cândva universal acceptată. Fundamentul pe care s-a construit industria vaccinurilor – și anume rolul indispensabil al anticorpilor – nu este atât de important pe cât am fost determinați să credem în lupta împotriva rujeolei.

Dacă un virus poate fi eliminat fără anticorpi, concluzia logică este că anticorpii nu sunt esențiali. Acest concept este în acord cu un principiu fundamental al logicii: o afirmație universală poate fi transformată în una falsă printr-o singură excepție autentică, așa cum spune renumitul filosof austriac Karl Popper.  

În plus, limfocitele T îndeplinesc un rol general de comandă în imunitatea adaptivă atunci când organismul se luptă cu infecția cu virusul rujeolei. Nu este surprinzător să constatăm că, atunci când limfocitele T ale copiilor nu funcționează corect, acest lucru poate duce la boli fatale legate de rujeolă.

Cu toate acestea, rolul pozitiv al unui vaccin în stimularea imunității celulelor T este unul minor și poate fi chiar dăunător, după cum s-a raportat.

Miraculosul nostru sistem imunitar

Având mai multe straturi de apărare complexă, de la molecule la celule, sistemul nostru imunitar complex lucrează neobosit zi și noapte pentru a ne proteja împotriva virusurilor și bacteriilor. Această imunitate naturală funcționează indiferent dacă am fost vaccinați.

Sistemul nostru imunitar miraculos ne oferă o primă linie robustă de apărare, începând de la suprafața epitelială, un strat subțire de celule plate în plămâni, intestin și ochi. Virusul rujeolei este transmis în principal prin tractul respirator, unde celulele epiteliale ale mucoasei interferează cu ciclul de viață al virusului, secretând automat o substanță interferon care pune celulele într-o poziție antivirală.

Există o varietate de alte celule imunitare, fiecare cu abilități unice de a lupta împotriva virusurilor.

Acest lucru ridică o întrebare interesantă: cum afectează introducerea unui vaccin extern împotriva rujeolei, conceput pentru a stimula producția de anticorpi, apărarea noastră imunitară naturală complexă?

Este posibil ca unele vaccinuri să creeze mai multe probleme decât beneficii? Aceasta este probabil situația în cazul vaccinului împotriva rujeolei.

„Rujeolă atipică”

Primul vaccin inactivat (ucis) împotriva rujeolei licențiat din Statele Unite a fost întrerupt după patru ani de utilizare (1963 până în 1967), când s-a descoperit că oferă doar imunitate temporară, iar copiii vaccinați ulterior infectați cu rujeolă au dezvoltat reacții severe cunoscute sub numele de „rujeolă atipică”.  

Situația sună destul de asemănător cu „vaccinul” COVID-19; cei care erau „la zi” cu vaccinările au fost, de asemenea, supuși unui risc mai mare să se infecteze.

Un studiu JAMA din 1967 a raportat că 10 copii care au primit anterior un vaccin cu virusul rujeolic inactivat au suferit o infectare atipică cu rujeolă cinci până la șase ani mai târziu.

Boala s-a manifestat cu febră severă de două până la trei zile, dureri de cap și dureri musculare sau abdominale. Gradul durerii de cap poate arăta adesea implicarea sistemului nervos central. Aproape toți copiii au avut complicații severe, inclusiv edem și pneumonie.

Concluzia principală care se desprinde din fenomenele de rujeolă atipică este că vaccinurile pot contracara mecanismele naturale prin care sistemul nostru imunitar luptă împotriva virusului, ceea ce poate provoca un rezultat nefavorabil.

Un studiu PLoS On din 2018 a arătat că riscul de rujeolă a fost prezent în cazul copiilor cu vârsta între 12 și 23 de luni care au primit vaccinul împotriva rujeolei. Chiar dacă diagnosticul precis al acestor cazuri nu a fost menționat în articolul respectiv, cazuri atipice de rujeolă au fost raportate și în mai multe focare din India din 2006 până în 2009.

Un studiu din The Lancet din 1985 a indicat o corelație semnificativă între anticorpii anti-rujeolă injectați și tulburări imunitare neașteptate pe termen lung.

Unii copii au primit anticorpi împotriva rujeolei după expunerea la virus pentru a preveni rujeola. Drept rezultat imediat, nu au avut erupții cutanate, un semn tipic al infecției cu rujeolă. Cu toate acestea, a nu avea o erupție cutanată de rujeolă poate duce la tulburări ale sistemului imunitar la vârsta adultă din cauza unor tulburări imunitare prelungite.

Studiul a arătat că, atunci când anticorpii sunt injectați în timpul unei infecții cu virusul rujeolic, aceștia pot interfera cu imunitatea naturală a organismului, în special cu capacitatea celulelor T de a ucide virusul. Drept urmare, virusul poate supraviețui și poate rămâne ascuns în organism, ducând la recidive și la mai multe probleme mai târziu. Autorul a avertizat cu privire la folosirea imunoglobulinei după expunerea la rujeolă.

Printre tulburările imune care pot fi asociate sunt artrita, lupusul eritematos, scleroza multiplă, pericardita, tiroidita, boala țesutului conjunctiv, boala Crohn, boala seboreică a pielii, bolile degenerative osoase și anumite tumori.

Legătura potențială cu afecțiuni grave ale creierului

Versiunile mai atenuate ale virusului utilizate în vaccinurile împotriva rujeolei pot avea, de asemenea, un impact asupra creierului.

Virusul rujeolei are efecte imunosupresoare și poate induce complicații la nivelul sistemului neurologic. O formă severă de boală a creierului după infecția cu rujeolă este panencefalita sclerozantă subacută (SSPE), care prezintă cantități anormal de mari de anticorpi anti-rujeolă în lichidul cefalorahidian și ser.

SSPE se poate dezvolta la ani după infecția cu rujeolă, ceea ce duce la probleme progresive de gândire, mișcare și, în cele din urmă, comă și moarte.

Din 1967, au apărut rapoarte despre probleme ale creierului după vaccinarea împotriva rujeolei. Investigațiile ulterioare s-au concentrat asupra encefalitei, inflamația țesutului cerebral.

Studiile observaționale, inclusiv analizele retrospective în diferite țări, au raportat cazuri de encefalopatie sau encefalită în urma administrării vaccinului împotriva rujeolei. Rata de incidență a encefalopatiei asociată cu vaccinul împotriva rujeolei este calculată a fi în jur de 1 până la 11 cazuri la un milion de doze.  

În 2003, cercetătorii argentinieni au studiat un grup de opt copii care au avut rujeolă la vârsta de 6 până la 10 luni în timpul focarului de rujeolă din 1998. Au primit prima doză de vaccin împotriva rujeolei în decurs de un an, apoi patru ani mai târziu au dezvoltat SSPE.

În anii 1970, SSPE a fost raportat a fi de 5 până la 10 sau 5 până la 20 de cazuri la un milion de copii după infecția naturală cu rujeolă. Însă, în secolul 21, incidența raportată a crescut la 40 până la 110 la un milion de cazuri de rujeolă.  

De ce există o creștere atât de semnificativă a riscului de SSPE? Nu există o explicație convingătoare. Programul global de vaccinare împotriva rujeolei a fost autorizat de la sfârșitul anilor 1960 și aproape stopat în 1981. Nu s-a raportat că virusul rujeolic este mai capabil să provoace boli ale creierului.

Cercetătorii dau vina pe ezitarea față de vaccinare, care ar avea ca rezultat lipsa imunitații de turmă și SSPE ulterior. Totuși, nu este rațional să atribuim SSPE doar ratelor scăzute de vaccinare. SSPE este un indiciu al unei imunități alterate, care poate fi cauzată de o varietate de factori imunitari.

Majoritatea oamenilor atribuie SSPE doar complicației rujeolei; cu toate acestea, întrucât vaccinarea contemporană este de obicei administrată în timpul infecției cu rujeolă, foarte puțini oameni fac legătura în SSPE și vaccin. Însă merită o investigație atentă asupra rolului vaccinului împotriva rujeolei.

De asemenea, se argumentează că vaccinul împotriva rujeolei cauzează doar 0,5 până la 1,1 cazuri de SSPE la un milion de doze la copii. Cu toate acestea, se cunoaște bine faptul că evenimentele adverse asociate cu vaccinurile împotriva rujeolei sunt în mod serios subraportate.

Există două moduri de a urmări evenimentele adverse ale vaccinului: pasiv și activ. Majoritatea sistemelor, cum este Sistemul de raportare a evenimentelor adverse ale vaccinurilor din SUA (VAERS), colectează pasiv rapoartele pacienților, ceea ce duce la rate semnificativ mai mici de evenimente adverse raportate.

Legătura potențială cu autismul

Un studiu din The Lancet din 1998 a investigat cazurile a 12 copii anterior sănătoși care au dezvoltat inflamație cronică a tractului digestiv și tulburare regresivă de dezvoltare, care include autismul. Părinții și medicii acestor copii au asociat debutul autismului cu vaccinarea împotriva rujeolei.

Opt din cei 12 copii au primit vaccinul ROR. Timpul mediu de la vaccinarea ROR până la apariția simptomelor a fost de șase zile, variind de la una la 14 zile.

Articolul din The Lancet a fost retras forțat, în ciuda valorii sale științifice, din cauza acaparării mass-mediei de către industria vaccinurilor și de către guvern. Mass-media a dat vina în mod fals pe studiul „discreditat” pentru ratele întârziate de vaccinare. Acest model care a fost observat și în cazul vaccinurilor COVID-19.

Reflecție rațională cu privire la vaccinurile împotriva rujeolei

Recunoașterea faptului că niciun vaccin nu a ajuns încă la echilibrul necesar între siguranță și eficacitate este un aspect crucial. În ciuda cercetărilor ample și a progreselor în dezvoltarea vaccinurilor, limitările și complexitățile inerente trebuie abordate.

Un nivel adecvat de anticorpi de calitate produși de sistemul nostru imunitar este crucial pentru combaterea eficientă a virusurilor invadatoare, iar acest fapt este larg recunoscut. Cu toate acestea, în cazul rujeolei, anticorpii nu sunt un element obligatoriu în eradicarea virusului, iar anticorpii injectați inutil pot dăuna pe termen scurt și lung. Ceea ce este și mai grav, concepțiile greșite sau utilizarea greșită a principiilor vaccinării pot amenința în mod semnificativ lupta noastră împotriva virusurilor. În ultimii trei ani, lumea a asistat la introducerea unei tehnologii noi și nedovedite științific, bazate pe ARNm, în timpul unei pandemii, populația globului fiind forțată să o experimenteze. Din păcate, mulți oameni se confruntă acum cu efecte necunoscute pe termen lung din cauza acestui experiment.

Ceea ce este îngrijorător, comunitatea științifică nu are libertatea de a dezbate în mod deschis aspectele îngrijorătoare legate de vaccin. Transparența și responsabilitatea presupun o examinare riguroasă a dovezilor științifice necenzurate, prin intermediul unui dialog argumentat.

Recunoașterea complexității sistemului imunitar uman și a mecanismelor sale biologice este esențială. În timp ce, în teorie, vaccinurile pot să ofere sprijin sistemului imunitar, eficacitatea lor depinde în cele din urmă de factori interni. O abordare cuprinzătoare, care să includă eforturile de a stimula imunitatea naturală, este vitală în pregătirea pentru viitori posibili agenți patogeni.