CNAS: Reţeta poate fi prescrisă chiar şi în lipsa cardului de sănătate
Reţeta poate fi prescrisă chiar şi în lipsa cardului, devenit obligatoriu de la 1 septembrie. Pacientul trebuie însă să prezinte cardul în 72 de ore la medicul de familie pentru validarea serviciului medical. Excepţie fac pacienţii al căror card a ajuns înapoi la CNAS.
În situaţia în care pacientul nu are cardul la el sau sistemul se defectează şi cardul nu poate fi citit, medicul are obligaţia să verifice în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) dacă pacientul respectiv are calitatea sau nu de asigurat. Dacă din SIUI rezultă că are calitatea de asigurat, atunci medicul asigură medicaţia necesară, cu obligativitatea ca 72 de ore respectivul pacient să vină cu cardul pentru a putea fi validat serviciul medical respectiv în platforma informatică.
Asiguraţii cărora nu le-a fost emis cardul vor beneficia în continuare de servicii medicale, după ce medicul va vedea în sistem că nu le-a fost eliberat cardul.
Cardul care este între Imprimeria Naţională şi Poştă nu se poate considera emis. Cardul se consideră emis atunci când acesta a ajuns la asigurat, iar asiguratul a semnat pentru primirea cardului.
În cazul cardurilor de sănătate emise şi distribuite prin Poştă, care însă nu au ajuns la destinatar, întrucât aceştia nu au putut fi găsiţi, acestea au fost returnate caselor de asigurări. Ele sunt considerate a fi emise, deci active. Titularii acestor carduri, deşi au calitate de asigurat, nu vor primi servicii medicale din 1 septembrie, dacă nu intră în posesia lor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
AstraZeneca recunoaște pentru prima dată în instanță că vaccinul său Covid poate provoca sindromul mortal TTS – sindromul de tromboză asociată cu trombocitopenie
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Sănătate
Subiecte: Cardul de sănătate
Organizații: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)