Cadrele medicale cer să fie protejate în caz de malpraxis
Medicii vor schimbarea regulilor în caz de malpraxis. Își doresc plafonarea despăgubirilor primite de victimele erorilor medicale sau un contract, între pacient și spital, care să stabilească nivelul maxim, al unor eventuale pretenții.
De partea cealaltă, pacienții vor pedepse aspre pentru cei care au greșit.
Doi din trei medici își doresc plafonarea sumei pentru eventuale daune morale plătite pacienților sau urmașilor acestora, arată un chestionar aplicat medicilor care lucrează în spitalele din toată țara.
84% ar dori și un contract clar între pacient și spital. Mai ales că, susțin medicii, nimeni nu ia în calcul presiunea sub lucrează și condițiile precare din spitale.
„Când e o nenorocire, te trezești tu, fără nimeni, fără prieteni, firmele nu încheie asigurări cu spitalele, așa cum e în Occident. Cred că-i cea mai mare dramă a unui doctor, dar nu vin cu... uite endoscopul ăsta are 50 de ani sau garda asta era plătită cu 50 de lei”, spune conf. dr. Lucian Negreanu, vicepreședintele Colegiului Medicilor din București.
Anul trecut au fost depuse 232 de reclamații la Colegiul Medicilor. Doar 23 de medici au primit și sancțiuni, de la mustrări, până la scăderea cu 10% pentru trei luni a salariului. În numai două cazuri a fost dictată o interdicție temporară a dreptului de a profesa.
„Daunele morale pentru pacienții care suferă un malpraxis ar trebui să fie nemărginite. Eu am apărat diverse persoane în dosare de maplraxis și, credeți-mă, suferința nu poate să fie limitată și măsurată în bani”, spune Dorin Tătaru, avocat.
O asemenea suferință are Camelia Mărciulescu. Acum opt ani se pregătea să nască la termen un copil pe care toate analizele îl arătau drept absolut sănătos. Așa ar fi fost dacă, spune femeia, medicii ar fi decis la timp că era indicată nașterea prin cezariană.
„După 50 de minute de naștere naturală s-a născut mort, l-au resuscitat împotriva protocolului medical 20 de minute, a fost în moarte clinică după care și-a revenit cât de cât, dar a fost într-o stare vegetativă 7 ani și 8 luni, pentru că copilul s-a stins în această vară”, povestește Camelia Mărciulescu.
Mama a făcut plângere penală împotriva medicului, însă dosarul n-a ajuns nici azi în faza de proces, la opt ani de la eroarea medicală. Acum își caută dreptate la CEDO. Femeia spune că medicul vinovat trebuie să plătească: nu cu bani, ci cu dreptul de a profesa.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Sănătate
Locații: România
Subiecte: Malpraxis
Organizații: Colegiul Medicilor Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)