Campanie de donare de sânge la Rectoratul Universității Politehnica din București
O nouă campanie pentru donarea de sânge a fost inițiată de Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR). Aceasta se desfășoară de luni până vineri, în incinta Rectoratului Universității Politehnica din București.
Campania a fost lansată sub deviza "Sângele înseamnă viață!" și are loc în intervalul orar 8,30-12,30.
În comunicatul emis de UNSR sunt precizate și unele condiții care trebuie îndeplinite de cei care vor să doneze sânge.
”Pesoanele care vor să fie donatoare de sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 62 de ani, o greutate minimă de 58 de kg femeile și 60 de kg bărbații, să nu fi avut sau să nu aibă hepatită de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, de tiroidă, miopie — 4 dioptrii, anemie, gripă, să nu fi suferit în ultimele luni intervenții chirurgicale sau stomatologice, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 24 de ore înaintea donării. Femeile trebuie să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală”, se arată în comunicatul remis de UNSR.
Evenimentul este realizat în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină și Universitatea Politehnica din București.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Sănătate
Locații: București
Subiecte: Campanii donări de sânge
Organizații: Universitatea Politehnică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)