ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Proiectul de lege al Guvernului privind vaccinarea persoanelor în România a fost înregistrat la Senat, pentru dezbatere, ocazie cu care a fost publicat și avizul Consiliului Legislativ.
 
Organ consultativ de specialitate al Parlamentului, Consiliul Legislativ are ca principale atribuții avizarea proiectelor de acte normative și ținerea evidenței oficiale a legislației României.

Ȋn cazul proiectului de lege privind vaccinarea persoanelor în România, Consiliul critică, mai întâi, terminologia folosită, avertizând că „în cadrul proiectului sunt folosiți termeni de strictă specialitate, care necesită cunoștințe în domeniul medical în general, și în special aspecte privind vaccinarea.

De asemenea, semnalăm faptul că, astfel cum a fost precizat și de către Ministerul Justiției în adresa nr. 69366/2017, «textele propuse nu îndeplinesc criteriile de claritate și previzibilitate astfel cum au fost statuate în jurisprudența Curții Constituționale, putând crea riscul apariției unor vicii de neconstituționalitate în raport cu prevederile cuprinse în art.1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legii în componența sa privind claritatea și previzibilitatea legi, în art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului.» Ca exemplu”, spune Consiliul Legislativ, „putem menționa definițiile de la art.10 care pot genera neclarități în momentul aplicării lor.”

Este sau nu decesul persoanei vaccinate o „reacție nedorită”?

Art.10 din proiectul de lege trimis de Guvern Consiliului Legislativ definește termenii și noțiunile folosite în proiectul de lege. La lit. j) se spune că „reacție adversă postvaccinală indezirabilă” este o „reacție nedorită apărută în urma vaccinării, care se poate datora vaccinului, actului medical sau particularităților răspunsului persoanei vaccinate; o reacție adversă nu este totdeauna un efect advers”.

Definiția de la litera j) trebuie clarificată, atât în ceea ce privește includerea sau nu în reacția nedorită a decesului persoanei vaccinate, dar și al explicării cu claritate ce se are în vedere prin particularitățile răspunsului (n.r. – simptomelor) persoanei vaccinate”, atenționează Consiliul Legislativ.

„De asemenea, în actul emis de Ministerul Justiției anterior menționat se recomandă a se analiza în ce măsură, prin soluțiile normative preconizate, pot fi create premisele afectării dreptului persoanei de a dispune de ea însăși prevăzut la art. 26 din Constituția României, republicată; fiind recomandat a fi avute în vedere art. 53 din Legea fundamentală privind condițiile în care se poate realiza restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți.  
 
Ȋn același sens”, atrage atenția Consiliul Legislativ, „este semnalată o posibilă incidență a prevederilor art.8 din Convenția europeană a drepturilor omului (n.r. - Dreptul la respectarea vieții private și de familie) și a jurisprudenței CEDO în domeniu.”

Consiliul Legislativ mai semnalează și că „răspunderea părintelui privind asigurarea stării de sănătate a copilului reprezintă o adevărată instituție juridică, care nu poate fi redusă la prevederea în definiția de la lit. k).”

Ȋn forma finală a proiectului de lege publicată de Ministerul Sănătății se preciza că „responsabilitatea părintelui în asigurarea stării de sănătate a copilului” reprezintă doar „obligația părintelui de a asigura accesul copilului minor la servicii medicale și de a permite personalului medical să realizeze actele medicale necesare menținerii sănătății și dezvoltării fizice și psihice a copilului”.

„Ȋn altă ordine de idei”, spune Consiliul Legislativ, „semnalăm că sunt în vigoare art.660 alin. (1) și art. 663 alin. (1) al legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora pentru a fi supus la metode de prevenție, diagnostic și tratament, cu potențial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic dentist, asistent medical/moașă, pacientului i se solicită acordul scris; medicul, medicul dentist, asistentul medical/moașa au obligația de a acorda asistență medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane doar dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient, criteriile de acceptare urmând a fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a legii (aspecte pe care le regăsim și în Legea drepturilor pacientului nr.46/2003 cu modificările ulterioare), fiind necesar a se stabili un raport față de aceste dispoziții.”

Consiliul Legislativ a avizat totuși  favorabil acest proiect de lege, precizând însă că, „prin avizul pe care îl emite”, „nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate”.