Dan Puric intervine în cazul dr. Burnei: A dat totul țării și nu cere nimic. Gigi Becali a dezvăluit un discurs care l-a impresionat: Sunt român și dacă mi-a dat Dumnezeu darul ăsta să vindec copii români, cum să mă duc în străinătate să vindec?
Cazul medicului Burnei a șocat o țară întreagă, când a fost acuzat că ar fi realizat experimente pe copii. Dan Puric consideră că i s-a făcut o mare nedreptate.
Miercuri seară, Dan Puric, invitat la emisiunea Jocuri de Putere de la Realitatea TV, a vorbit despre acest caz, spunând că „doctorului Burnei i s-a făcut o nedreptate".
„Profesorul Burnei a dat totul țării și nu cere nimic. Sunt venit aici din sete de dreptate. Mie, personal, nu mi-a făcut niciun bine, însă a făcut cetății. Am nopți nedormite, m-am gândit cum se va reface acest om", a spus Dan Puric. „Nu am venit să-l apăr pe profesorul Burnei. Îl apără cele 23 de mii de operații făcute. Copilașii aceia salvați", a mai spus Puric.
Gigi Becali, impresionat de cele spuse de Dan Puric, a intrat în direct, în timpul emisiunii, povestind o discuție pe care a purtat-o cu medicul Burnei.
„Niște doctori mi-au spus că e nevoie de aparate care costă mai mulți bani. Atunci, am spus eu, pentru că era vorba de spitalul unde a activat sora mea, am zis să vină doctorul să-mi spună ce aparate trebuie. A venit la mine un domn doctor, care mi-a întins mâna și mi-a spus: sunt doctorul Burnei. Și acum îmi vine să plâng. I-am spus: pentru că mi-ați adus aminte de sora mea, spuneți ce aveți nevoie. A zis: costă foarte mult. I-am zis: spuneți ce aveți nevoie. Am dat pentru domnul doctor Burnei. Am vorbit cu el mai mult, pentru că m-a impresionat. L-am întrebat: nu aveți oferte din afară? Mi-a spus: domnul Becali, dacă plec și eu (n.r. din România), vai de capul la copiii ăia. Cât pot, salvez și eu. Sunt român și dacă mi-a dat Dumnezeu darul ăsta să vindec copii români, cum să mă duc în străinătate să vindec copii străini? Asta mi-a spus domnul Burnei, în 2007. De atunci, nu mai știu. (...) L-am văzut în cătușe la televizor: am zis, Doamne, ce se întâmplă în țara asta? Cum e posibil?", a spus Becali.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Primul pas spre eutansie legală în România? O lege ciudată a trecut de Senat: ”Terapia Durerii”!
Inepția Zilei. Beatrice Mahler: Masca nu ne ajută la praful saharian. ”Este foarte fin”. Dar în cazul COVID, un virus invizibil, ne-a ajutat, nu?
Recomandările noastre
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Dan Puric Gheorghe Burnei Gigi Becali
Locații: București
Subiecte: Anchete DNA Binomul SRI DNA Cazul Burnei
Organizații: DNA Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)