Legea vaccinării intră în circuitul de avizări, la o zi distanță după declararea epidemiei de rujeolă
La o zi distanță de la declararea epidemiei de ruejolă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Valentin Popescu, a declarat joi că legea vaccinării se află pe circuitul de avizări iar în perioada următoare ea va fi pusă în dezbatere publică.
Totuși, acesta nu a putut preciza dacă va fi introdusă obligativitatea vaccinării. „Va exista obligația ca vaccinurile să fie tot timpul pe stoc", a subliniat Popescu, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, toate procedurile în ceea ce privește declararea unei epidemii durează foarte mult și de aceea Ministerul Sănătății a informat abia miercuri despre cazurile de rujeolă.
"Se fac analize, în primul rând trebuie identificate acele cazuri, medicii le raportează, apoi se fac analize, se fac anchete epidemiologice și teste de laborator pentru a se vedea care este cauza reală a unei îmbolnăviri. Toate aceste proceduri durează și MS a vrut să fi sigur că are toate informațiile corecte atunci când anunță o astfel de situație foarte serioasă", a explicat purtătorul de cuvânt.
El a precizat că nu există probleme cu distribuția vaccinului ROR (rujeolă-oreion-rubeolă). „Există suficient vaccin pentru vaccinarea tuturor copiilor de un an și șapte ani. Sunt 380.000 de doze disponibile pentru a-i vaccina pe aceștia. Părinții trebuie să meargă la medicii de familie acolo unde se fac aceste vaccinări", a spus Valentin Popescu.
Contractul pentru vaccinul hexavalent a fost semnat, urmând ca în perioada imediat următoare acesta să ajungă la Direcțiile de Sănătate Publică și la medicii de familie, a completat el.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Florin Piersic, internat de urgență și operat
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Valentin Popescu
Locații: București
Subiecte: Legea vaccinării obligatorii
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)