Dezbatere în lumea medicală? Eroare 404! Asociația Medicilor de Familie Mureș a RETRAS de pe site un articol în care se criticau hibele legii vaccinării obligatorii
Într-un email trimis pe adresa ActiveNews.ro, cei de la Asociația Medicilor de Familie Mureș au motivat că
Știrea inițială
Obligativitatea vaccinării, posibilitatea ca rolul părinților să fie luat de stat, stârnește tot mai multe reacții adverse în societate.
După ce mai multe personalități, ONG-uri și părinți și-au exprimat nemulțumirile față de noul proiect de lege al vaccinării, vine și rândul medicilor să-și arate rezervele față de actul normativ pe care vrea să-l adopte Guvernul PSD.
Unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri români, Gabriel Diaconu, a scris un articol despre hibele pe care le prezintă noul proiect de lege al vaccinării, textul său fiind preluat de către siteul Asociației Medicilor de Familie Mureș.
Argumentul integral al doctorului Diaconu este AICI.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Recomandările noastre
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Gabriel Diaconu
Subiecte: Legea vaccinării obligatorii
Organizații: Asociația Medicilor de Familie Mureș
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)