Stresul, recunoscut ca boală profesională. Care sunt angajații cu cele mai mari probleme
După ce s-au întâlnit cu colegii de la Inspectoratele Teritoriale de Muncă din țară, reprezentanții Ministerului Muncii promit că stresul va fi recunoscut ca boală profesională, fiind în căutarea de soluții pentru o viitoare lege.
Deja mai mulți angajați au avut de suferit în urma problemelor determinate de stres, o boală care poate duce chiar și la deces. La Constanța au fost mai multe cazuri într-o săptămână.
„La Constanța s-au înregistrat, apropos de stres, patru accidente mortale la persoane cuprinse între 35 și 45 de ani. Au fost un funcționar public, un agent de pază, un altul inginer și altul în domeniul imobiliar”, a spus Tiberiu Pleșu, inspector-șef la ITM Constanța pentru Digi 24.
Potrivit unui studiu, cei care lucrează în construcții, în domeniul bancar sau în transporturi sunt printre cei mai stresați angajați, iar motivul principal în rândul tinerilor este salariul.
Ministerul Muncii înregistrează în fiecare an aproape o sută de mii de plângeri legate de acest aspect. Ba mai mult, cerințele prea mari, personalul insuficient sau responsabilitățile uriașe sunt factori de stres care au dus la crearea unor lacune și în sistemul de stat.
„În 2005, de la un număr de 62 de persoane încadrate, în 2016 am rămas 41. Numărul de firme la nivelul județului Călărași, viabile, sunt undeva la 4.700-4.800”, a spus Răzvan Ilie Meseșeanu, inspector-șef la ITM Călărași.
Stresul este și motivul pentru care s-a ajuns la o lipsă de interes a celor sub 40 de ani și, automat, la îmbătrânirea populației active.
Potrivit studiilor, până în anul 2030, angajații cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani din țările europene, inclusiv România, vor repezenta aproape o treime din totalul forței de muncă, un procent îngrijorător de mare, spun specialiștii.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Recomandările noastre
Secțiuni: Sănătate
Locații: România
Subiecte: Stres de performanţă
Organizații: Ministerul Muncii și Protecției Sociale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)