Tânăr medic devenit șomer după 5 ani de pregătire și după un examen la care a obținut nota 9,11: „Lui și omologilor lui nu le-a mai rămas decât să stea pe coridoarele spitalelor pe care le-au servit cu atâta devotament și să se uite în zare, nedumeriți"
Șeful Secției de chirurgie plastică de la SJ Brașov relatează cazul unui tânăr medic devenit șomer după ce i-a expirat perioada de pregătire și după ce nu i-a fost eliberată diploma de specialist
Șeful Secției de chirurgie plastică și reconstructivă de la Spitalul Județean Braov, medicul Dan Grigorescu, prezintă cazul unui tânăr care a fost medic rezident de chirurgie plastică până în 31 decembrie, când i s-a încheiat perioada de 5 ani de pregătire stabilită oficial pentru a deveni medic specialist obținând la examenul de specialitate nota 9.11, dar care acum este șomer.
Mai mult, în absența diplomei de medic specialist, care nu i-a fost încă eliberată nici la două luni de la susținerea examenului, nu se poate înscrie nici în Colegiul medicilor, pentru a obține autorizația de liberă practică care i-ar permite să se înscrie la concursurile organizate de spitale. Conform lui Grigorescu, cazul tânărului medic, pe care îl prezintă sub numele Radu, este unul generic, reprezentativ pentru situația multora dintre medicii tineri.
„Radu a fost medic rezident de chirurgie plastică până în 31 decembrie, când i s-a încheiat perioada de 5 ani de pregătire stabilită oficial pentru a deveni medic specialist. De altfel, la începutul lui noiembrie a și dat examenul pentru obținerea specialității, la care comisia din Craiova i-a acordat media 9,11. Bun băiat, nu? Ca urmare, la petrecerea de final de an, i-am făcut lui Radu surpriza de a-i acorda o Diplomă de apreciere nu atât pentru că este primul rezident de chirurgie plastică și reconstructivă „produs original de Brașov”, ci, mai ales, în semn de apreciere a eforturilor depuse de el în anii grei de rezidențiat pentru a-și desăvârși devenirea personală și profesională", își începe medicul Dan Grigorescu postarea pe Facebook intitulată „Prima zi de șomer a lui Radu".
El relatează că Radu a venit în 3 ianuarie pe secție și l-a întrebat: „Și cu mine ce se întâmplă de azi? Că din 31 mi s-a terminat contractul cu spitalul".
„Avea dreptate! De aceea, ieri a fost prima zi de șomer a lui Radu. Și când zic „de șomer”, comit o mare inexactitate, pentru că nimeni (dar nimeni!) nu l-a călăuzit instituțional pentru acest moment", remarcă șeful Secției de chirurgie plastică de la Spitalul Județean Brașov.
Medicul remarcă faptul că și Ministerul Sănătății, și Direcția Județeană de Sănătate Publică, și Spitalul Clinic Județean de Urgență al cărui angajat a fost până acum câteva zile l-au abandonat pe Radu.
„Pe niciun reprezentant al acestor instituții nu l-a interesat ce va face Radu de mâine sau cum își va câștiga pâinea pentru el și pentru familia sa! Nimeni nu și-a pus problema că, dezamăgit de acest dezinteres instituțional, lui Radu, la cei 32 de ani ai lui, din care o treime a studiat medicina, ar putea să-i treacă prin cap „s-o taie” dincolo, departe!
Veți spune că e bine că măcar mie îmi pasă. Dar în ce calitate în afară de cea umană? Pentru că în cea de șef de secție clinică nu am nicio putere, iar în cea de conducător de rezidențiat nici atâta, de vreme ce această perioadă s-a terminat...", scrie Dan Grigorescu.
El precizează că nu este vorba doar de Radu, „ci de un Radu generic, reprezentativ pentru sutele de rezidenți aflați în aceeași situație și cărora Ministerul Sănătății nu și-a făcut timp (sau nu s-a organizat din timp - tot aia!) ca să le elibereze diplomele de medici specialiști pe care și le-au câștigat prin concurs în urmă cu două lun" și pe baza cărora „toți acești tineri frumoși, deștepți și bine pregătiți profesional (o spun notele de examen!), dar blocați în situația de a nu fi liberi, s-ar fi putut măcar înscrie cu drepturi depline în Colegiul Medicilor, și-ar fi obținut Autorizația de liberă practică și ar fi putut să înceapă să-și caute de lucru până la organizarea primelor concursuri de medici specialiști din spitalele care abia îi așteaptă".
„DAR NU! Lui Radu și omologilor lui nu le-a mai rămas decât să stea pe coridoarele spitalelor pe care le-au servit cu atâta devotament și să se uite în zare, nedumeriți", constată medicul, considerând că "parcă prea ar fi înjositor să se prezinte la AJOFM și să ceară ajutor de șomaj (375 + maxim încă vreo 800 = 1175 lei pe lună, adică puțin peste 50 de lei/zi lucrătoare)".
„Întreb și eu, parafrazând leit-motivul unui joc de pe vremea copilăriei mele: „Țară-țară, vrei (sau nu) ostași?” Că dacă da, schimbă naibii fie reglementările în vigoare, fie pe aceia pe care nu îi duce capul să-i ducă mintea!", conchide medicul Dan Grigorescu, care ține să precizeze că postarea este inițiativa sa și că tânărul medic despre al cărui caz a scris e doar nedumerit de ceea ce i se întâmplă, iar „azi stă acasă".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Sănătate
Locații: Braşov
Subiecte: Medici români
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)