Voiculescu: Pacienții vor primi la externare, pe mail sau sms, un chestionar în care pot spune cât de mulțumiți au fost de condițiile din spital
Pacienții vor primi la externare, pe e-mail sau printr-un SMS, un chestionar cu întrebări despre cât de mulțumiți au fost de condițiile din spital, anunță ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, într-un interviu pentru News.ro.
El spune că acest sistem este implementat, pentru început, în cinci spitale, iar răspunsurile pacienților vor conta la evaluarea managerilor unităților medicale.
Acum, pacienții primesc un chestionar stufos, de opt pagini, care este printat de spital și trebuie completat și predat la externare. Aceste chestionare arată că 98 la sută dintre bolnavi sunt mulțumiți de condițiile în care au fost tratați în spitale.
"Acum este un chestionar de opt pagini printat de spital, completat de pacienți, iar satisfacția era de 98 la sută, astfel că lipsa de satisfacție de care auzim ici și colo pare, în acest context, doar o ironie", explică ministrul Sănătății.
El spune că din aceste zile este testat în premieră un proiect-pilot, în cinci spitale, dintre care unul în Capitală, unde pacienții vor primi la externare un sms sau un e-mail cu un chestionar mai scurt, cu câteva întrebări mult mai clare despre condițiile în care au fost tratați pe durata internării.
Ministrul Sănătății spune că acestă metodă are "un grad mare de independență la completare” - spitalul nu știe nimic și nu poate influența pe nimeni, iar pacienții pot spune ce cred despre un spital fără să se teamă de urmări.
Totodată, răspunsurile pacienților vor conta pentru evaluarea managerilor de spitale.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Recomandările noastre
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Vlad Vasile Voiculescu
Locații: România
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)