39 de refugiați sirieni se ascundeau în județul Maramureș
39 de refugiați sirieni au fost găsiți duminică într-o localitate din Maramureș. 28 dintre ei se adăposteau într-o casă părăsită, anunță Digi 24.
Dintre cei 39 de cetățeni sirieni care au fost descoperiți, duminică, în localitatea Asuaju de Jos din județul Maramureș 28 au fost localizați într-o casă părăsită iar 11 într-o pădure unde se ascundeau de autorități.
Este vorba de mai multe familii cu copii care au cerut azil politic în România. O parte dintre ei au ajuns deja în centrul de plasament din Șomcuta Mare. Acolo vor ajunge și restul, în următoarele ore.
Polițiștii fac cercetări și vor să afle cum ajuns acești refugiați în România, cine i-a adus și cine i-a ajutat.
„Pe raza localității Asuaju de Jos au fost depistați 39 de cetățeni străini, care nu aveau asupra lor niciun document de indentitate și nu își puteau justifica prezența pe raza localității. Se fac cercetări în colaborare cu celalalte instituții pentru a se stabili cum au ajuns migranții pe raza localității”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, Florina Meteș.

ADEVĂRATUL motiv pentru care refugiații ajunși în Macedonia au refuzat ajutoarele Crucii Roșii
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Social
Locații: Maramures
Subiecte: Criza refugiați Refugiaţi în România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)