A apărut înregistrarea PRIMULUI apel la 112, după accidentul în care a murit Dan Condrea
În emisiunea "Sinteza zilei", de la Antena 3, a fost difuzată, în premieră, înregistrarea apelului la numărul de urgență 112 al Gabrielei Pelin, femeia care a ajuns prima la locul accidentului în care și-a pierdut viața Dan Condrea.
Pe înregistrare se aude cum femeia anunță dispecerii 112 în legătură cu accidentul la care abia ajunsese și le dă primele informații.
”Accident la Corbeanca, spre Buftea. Nu mai mișcă. A intrat într-un copac cu mașina și s-a făcut praf. Nu mai mișcă (...) Nu poți să-l atingi (...) ”, spunea Gabriela Pelin la telefon, potrivit antena 3.ro, în timp ce dispecerii discută dacă locul accidentului ține sau nu de Sectorul 1 al Capitalei.
Invitat în emisiune, jurnalistul Adrian Ursu a subliniat maniera defectuoasă în care au acționat dispecerii de la serviciul de urgență, serviciu aflat în subordinea STS, condus de Marcel Opriș.
Gabriela Pelin a afirmat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că a primit de la STS doar un fragment din discuția cu 112, din totalul de 11 minute, aceasta fiind informată prin poștă că va primi în viitor și restul înregistrării.
Vezi înregistrarea apelului AICI
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Noile automobile au devenit deja jucării controlate de la distanță, cu telecomanda în mâna Sistemului
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Vloggerul Selly a fost invitat să vorbească la summit-ul NATO, organizat la Miami
O femeie din Mureș, mamă a trei copii, s-a trezit cu un diagnostic crunt după un banal consult medical: Cancer la colon, plămâni și metastaze la ficat
Scene de coșmar într-un supermarket din Cluj. O femeie de 50 de ani a făcut infarct sub privirile șocate ale clienților și angajaților
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Dan Condrea
Locații: România
Subiecte: Scandalul dezinfectanților diluați
Organizații: Hexi Pharma
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)