A murit generalul Constantin Didulescu, unul dintre eroii români din al doilea război mondial: „N-o să-l vedeți la stiri, deși a fost capabil de „breaking news-uri" din tranșee. A luptat în tăcere și modestie, așa cum a făcut generația lor încercată”
Generalul Constantin Didulescu, combatant în Al Doilea Război Mondial, a murit în ziua de duminică, 3 decembrie 2017.
Decesul său a fost anunțat de Ministerul Apărării Naționale, într-o postare pe pagina sa de Facebook:
„Rămas bun, domnule general! Nu vom uita niciodată sacrificiul dumneavoastră! Generalul în retragere Constantin Didulescu ne-a părăsit! Astăzi, România a pierdut un Erou, iar Armata României a pierdut un militar desăvârșit și un exemplu greu de urmat pentru generațiile viitoare. A pierdut multe, poate mult prea multe, dar pe chipul său se citește mulțumirea. Împreună cu ceilalți Eroi ai neamului românesc, ne-au lăsat o țară liberă și e de datoria noastră să o respectăm și să o apărăm. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Generalul Didulescu a plecat pe front la vârsta de 21 de ani și a luptat în campaniile din vest, împotriva naziștilor, fiind rănit de două ori: în Ungaria și în Cehoslovacia. În ultimii ani din viață a avut grijă de camarazii săi, ocupându-se de problemele și drepturile veteranilor de război".
Constantin Didulescu a luptat pe frontul de vest în cel de-al Doilea Război Mondial. A absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi de Infanterie din București, la 15 aprilie 1944. A fost înaintat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 31 din Calafat, pe funcția de comandant de pluton.
„România se desparte astăzi de un erou. N-o să-l vedeți la stiri, deși Generalul Didulescu a fost capabil de „breaking news-uri" din tranșee. A luptat în tăcere și modestie, așa cum a făcut generația lor încercată. A trăit în tăcere și modestie și după război, veteranii nefiind premiați de țara pentru care au sacrificat tot.
Vreau să văd: cine va fi la căpătâiul lui pe ultimul drum? Care oameni de stat vor înțelege că nu există viitor fără respect în fața trecutului? Vor fi veteranii mai repectați când mor decât când trăiesc în legea lor, scoși din cutie la ceremonii și atât?
Franța și-a luat rămas bun de la ultimul veteran al Primului Război Mondial cu funeralii naționale. Președintele și oamenii de stat au fost acolo, la catafalc, iar replica de final a fost următoarea: „Abia acum putem spune că Primul Razboi Mondial a intrat în istorie".
Și noi am îngropat ultimul veteran al Primului Război Mondial cu fast. În sertar. Acolo unde am găsit și supraviețuitorii ultimului război.
Repet și închid: Cine va fi alături de Constatin Didulescu la sfârșit de drum? În anul Centenarului, când vorbim de România Mare, care s-a lipit la loc cu sângele lor, al veteranilor?”, a scris Otilia Sava pe contul său de Facebook.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Social
Locații: București
Subiecte: Al Doilea Război Mondial cinstirea eroilor
Organizații: Ministerul Apărării Naționale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)