Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, SUSȚINE inițiativa de modificare a Constituției pentru protejarea familiei: Cum să nu fim de acord cu ceea ce e moral, sfant și adevărat ?
ÎPS Teodosie a declarat că va semna inițiativa cetățenească de modificare a Constituției, pentru ca familia să fie protejată, informează presa din Constanța.
Ierarhul Bisericii Ortodoxe a făcut aceste afirmații în cadrul cuvântului rostit după Sfânta Liturghie oficiată de Bobotează.
"Foarte bună inițiativa și cred că trebuie susținută de toată Creștinătatea.Nu putem să fim împotriva firii, împotriva randuielii. Noi nu putem schimba randuiala. Cum să nu fim de acord cu ceea ce e moral, sfant și adevărat?”, a spus el.
La finalul lunii noiembrie, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se modifică legea supremă a statului, astfel: din „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Campania este susținută de Coaliția pentru Familie, o structură civică formată din peste 40 de asociații ce promovează valorile familiei.
Noul articol constituțional se va transforma în „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.
Pentru a fi adoptată, campania are nevoie de 500.000 de semnături, a căror strângere a început deja. Pentru a afla cine sunt inițiatorii proiectului și pentru a semna în sprijinul acestei măsuri, faceți click aici.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)