Autostrada Transilvania ar putea fi finalizată până în 2020. În prezent e realizat doar tronsonul de 52 de km construit de americanii de la Bechtel pentru 1,3 miliarde de euro
Dan Costescu, ministrul Transporturilor, a anunțat că autostrada Transilvania, dintre Brașov și Borș, ar putea fi gata în anul 2020.
Acesta a mai anunțat că se lucrează sau urmează să înceapă lucrările pe tronsoanele Gilău-Nădășelu, Târgu Mureș-Ogra-Câmpia Turzii și pe Suplacu de Barcău-Borș, acolo unde Bechtel a făcut lucrările doar pe jumătate, înainte să fie reziliat contractul. Pe celelalte secțiuni nu a fost selectat încă niciun constructor.
„Începând din 2017 până în 2020, ca să nu iau aici toate tronsoanele pe rând, să facem analiza foarte detaliată. Dacă în acest moment se vor respecta procedurile care au fost puse și va intra și ordonanța pentru accelerarea proiectelor mari de infrastructură, da, e posibil până în 2020, pentru unele tronsoane chiar cu devansări de termene”, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Costescu.
În prezent, din șoseaua de mare viteză care ar trebui să aibă 433 de kilometri, sunt gata doar 52, și anume tronsonul construit de americanii de la Bechtel pentru 1,3 miliarde de euro.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Politicianul german homosexual Martin Neumaier s-a filmat cum linge toaletele publice și se unge cu fecale pe față - VIDEO Bizar
Un trend bizar și șocant ia amploare în liceele din România: Elevii "furry" se identifică drept animale și vin îmbrăcați ca vulpi, pisici sau papagali: “Urcă în patru labe” - VIDEO
Statul Paralel se clatină din temelii: Florian Coldea și Dumitru Dumbravă audiați 14 ore la DNA. Fostul șef SRI ar fi primit șpagă sute de mii de euro ca să aranjeze un dosar deschis de prietena lui, Laura Kovesi, la EPPO. ACTUALIZARE: CONTROL JUDICIAR
Arhiepiscopul Viganò: ”Planul de exterminare globalist servește scopului Satanei de a ucide atât trupul cât și sufletul” - Parteneriat Opoziția
Proprietarii de vehicule electrice spun că mașinile lor îi îmbolnăvesc - o șoferiță susține că Tesla i-a provocat sângerări nazale, dureri corporale și căderea părului
Alpinistul român Gabriel Țabără, aflat de două luni pe Everest, a fost găsit fără viață în cortul său. ”Cu siguranță nu este vorba de lipsa de oxigen”, a declarat organizatorul expediției. Cauza morții subite va fi stabilită de autopsie
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: România
Subiecte: Autostrăzi România
Organizații: Ministerul Transporturilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)