Când se închid stațiile de metrou pentru renovare
Stațiile de metrou cu o singură ieșire vor fi închise pe rând, în perioada vacanței de vară din acest an, a anunțat Metrorex în urmă cu o săptămână. În total, nouă stații vor intra într-un proces de modernizare menit să schimbe sistemul de acces.
Informații obținute de Profit.ro relevă că lucrările se vor întinde din 15 iunie până pe 27 iulie și vor afecta pe rând câte o stație sau chiar două stații în aceeași săptămână.
Primele două stații care vor fi închise sunt Apărătorii Patriei și Tineretului, ambele pe Magistrala 2, ce mai importantă din rețea, mai precizează sursa citată. Acestea vor fi modernizate în intervalul 15 și 22 iunie.
Calendarul a fost astfel gândit având în vedere că vacanța de vară a elevilor începe pe 17 iunie.
Din 22 iunie și până în 20 iulie vor urma stațiile Constantin Brâncoveanu (M2), Pantelimon (M1), Costin Georgian (M1), Dimitrie Leonida (M2) și Basarab (M4), care vor fi renovate, câte două, la distanță de o săptămână, cu excepția unei săptămâni din acest interval în care va fi închisă o singură stație.
Ultimele două stații care vor fi închise, în perioada 20-27 iulie, sunt Pipera (M2) și Aurel Vlaicu (M2), probabil cele mai aglomerate din Capitală, fiind intens folosite dimineața și seara, la ore de vârf, în principal de către corporatiști având în vedere numărul mare de clădiri de birouri plasate în zona celor două ieșiri. Aceste două stații sunt programate să fie închise în aceeași săptămână.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
La Iași "praful saharian" a devenit argilă. Video de la Silviu Gurlui
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
A murit Naomi, celebrul cântăreț transsexual - AVC! În cinci zile urma să împlinească 47 de ani
Imaginile apocaliptice ale zilei - Atena, măturată de praful saharian
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: București
Subiecte: Metrou București
Organizații: Metrorex
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)