Ce a primit România în schimbul terenului pe care se va ridica o nouă moschee în Bucureşti
Turcia va construi o moschee mare la București, care va fi gata în termen de trei ani. În schimb, în baza unui acord semnat cu autoritățile române, Turcia va aloca un spațiu pentru construcția unei biserici de către România la Istanbul.
Construirea acestei moschei s-a aflat pe agenda președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a efectuat o vizită la București în luna aprilie. Cele două țări ar fi ajuns la un acord pentru a grăbi planurile de ridicare a moscheii, potrivit Daily Sabah, citat de Agerpres.
Moscheea, care va fi construită pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați, va avea o capacitate de 2.000 de persoane. Potrivit Daily Sabah, guvernul român a aprobat concesionarea suprafeței necesare pentru ridicarea moscheii într-unul din cartierele centrale ale Bucureștiului, pe o perioadă de 49 de ani. Construcția ar urma să includă și un complex cu o librărie, o școală de studiu al Coranului și spații de recreere și va avea caracteristicile arhitecturii din era otomană.
În București se află deja zece clădiri folosite ca moschei, dar noua construcție va fi o moschee veritabilă, nu o clădire convertită pentru o utilizare în acest scop.
Președinția turcă a afacerilor religioase (DIB), care supervizează moscheile din Turcia, are în vedere construcția a peste 100 de moschei în întreaga lume, în 38 de locuri lucrările fiind deja în curs.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)