Centru medical cu 16 specializări, destinat persoanelor nevoiașe, deschis în Capitală. Patriarhul Daniel a oficiat slujba de sfințire a clinicii
Bucureștenii din sectorul 6 al Capitalei au la dispoziție, de marți, un centru medical ambulatoriu, „Sfântul Nectarie”, care se adresează îndeosebi persoanelor nevoiașe și care sunt deja înregistrate în programele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 (DGASPC).
Centrul Medical „Sfântul Nectarie”, deschis marți în prezența Patriarhului Daniel și a primarului general Gabriela Firea, oferă o gamă de 16 servicii medicale, printre care cardiologie, ginecologie, neurochirurgie, urologie, psihiarie sau chiar stomatologie. Clinica a fost amenajată într-o clădire a DGASPC, iar dotarea acesteia a costat aproximativ un million de lei, potrivit reprezentanților DGASPC.
„Este un centru medico-social, pentru că ne adresăm în primul rând categoriilor defavorizate, care vor beneficia aici de servicii medicale de calitate. El se adresează locuitorilor sectorului 6 și acoperim un număr de 16 specializări medicale. Doamna primar general ne-a promis un computer tomograf, iar gama de servicii se va extinde anul viitor. Este un centru care are 60 de angajați, cadre medicale, nume de valoare în medicina românească, care vor veni să presteze aici pro bono”, a declarat directrul general al DGASPC 6, Gabriela Schmutzer.
Potrivit sursei citate, centrul medical va avea circa 500 de pacienți lunar, în principal cei care beneficiază deja de serviciile de asitență socială și cei care sunt beneficiari ai legii venitului minim garanatat sau cei care provin din familiile monoparentale.
La deschiderea centrului a participat și Patriarhul Daniel, care a oficiat o slujbă de sfințire a clinicii, în prezența primarului general Gabriela Firea.
„Este o realizare a Primăriei Sectorului 6, la care și Primăria Municipiului București (PMB) dorește să aducă o contribuție. Vrem să ajutăm cu un computer tomograf și cu două ecografe, iar în cel mai scurt timp PMB va realiza procedurile legale pentru ca aparatura să ajună la centrul medical. În scurt timp și PMB va inaugura ambulatoriul de la Foișor și, de asemenea, cel mai mare spital pedriatic din țară, Victor Gomoiu. De asemenea, recent am înființat compania Medicala, de pe lângă PMB, care va acorda îngrijiri la domiciuliu în toate cele 6 sectoare ale Capitalei, după solicitări”, a declarat primarul general, Gabriela Firea.
Patriarhul Daniel a fost primit cu pâine și sare de mai mulți copii care beneficiază de asistență în cadrul DGASPC 6, micuții fiind îmbrăcați în costume tradiționale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
Noile automobile au devenit deja jucării controlate de la distanță, cu telecomanda în mâna Sistemului
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Social
Persoane: Patriarhul Daniel
Locații: București
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Primăria Sectorului 6
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)