Colectiv. Expertiza specialiștilor de la Petroșani a fost finalizată. Concluziile vor fi prezentate oficial săptămâna viitoare
Ancheta specialiștilor în cazul tragediei de la Colectiv este gata. În câteva zile specialiștii de la Petroșani vor trimite rezultatele pe masa procurorilor. Aceste rezultate ar putea răsturna tot ce se știa până acum despre cauzele tragediei în care au murit 63 de oameni.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) Petroșani va trimite săptămâna viitoare Institutului Național de Expertiză Criminalistică raportul expertizei judiciare efectuată în cazul incendiului din Club Colectiv.
„Raportul va fi transmis săptămâna viitoare Institutului Național de Expertiză Criminalistică cu care INSEMEX a colaborat în acest dosar”, a declarat directorul INSEMEX, George Artur Găman.
INSEMEX a finalizat săptămâna aceasta expertiza în cadrul anchetei referitoare la incendiul din Clubul Colectiv, după ce în luna decembrie într-un laborator al institutului a fost realizată o simulare la scară a condițiilor din clubul bucureștean. Expertiza judiciară a fost realizată în colaborare cu Institutul Național de Expertiză Criminalistică, la solicitarea procurorilor Parchetului General.
Directorul INSEMEX a afirmat în urmă cu câteva zile că draftul raportului numără câteva sute de pagini inclusiv anexele, concluziile urmând să fie prezentate de Parchetul General, cel care coordonează această anchetă, potrivit psnews.ro.
Directorul INSEMEX afirma, pe 16 decembrie, că în cadrul expertizei tehnice a fost efectuată o simulare ”la o porțiune semnificativă din clubul Colectiv". Prin reproducerea evenimentului specialiștii au încercat să determine mecanismul de declanșare a incendiului și modul de propagare al acestuia.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Social
Locații: București
Subiecte: Explozie club Colectiv Bucureşti
Organizații: Parchetul General
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)