Comisarul european Corina Crețu a semnat un act care sprijină accesul femeilor la funcții publice: „Trebuie să ne asigurăm că femeile pot ocupa funcții oficiale în cadrul orașelor și regiunilor”
Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a semnat, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor, o declarație prin care sprijină asigurarea unei reprezentări corecte a femeilor în cadrul autorităților publice din Europa, atât la nivel local, cât și regional.
Potrivit unui comunicat de presă, această inițiativă comună, dintre Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor (CERM) și comisarul european Corina Crețu, a fost semnată de președintele CEMR, Stefano Bonacini (președintele regiunii Emilia-Romagna din Italia), precum și de președintele comitetului pentru egalitate al CEMR, Ibon Uribe (primarul orașului Galdakao, Spania).
„Scopul egalității de gen poate fi atins în multe feluri”, a declarat Corina Crețu. „În primul rând, însă, trebuie să ne asigurăm că femeile pot ocupa funcții oficiale în cadrul orașelor și regiunilor, iar această declarație reprezintă un prim pas în îndeplinirea acestui obiectiv”.
Semnatarii și-au luat angajamentul de a consolida rolul femeilor în cadrul guvernelor locale și regionale și de a promova schimburile de experiență și bune practici cu privire la acest subiect, dar și de a sprijini rețelele femeilor alese în posturi de conducere, atât în Europa, cât și în întreaga lume.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Tratament inuman aplicat unei activiste pro-viață din SUA, încarcerată și ținută în izolare timp de 22 de zile, cu luminile aprinse 24/7. Riscă 50 de ani de închisoare și amenzi de 1 milion de dolari
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Social
Persoane: Corina Crețu
Organizații: Consiliul European Parlamentul European Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)