ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Recent, Administrația Prezidențială a confirmat vizita Papei Francisc în România, iar purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, domnul Vasile Bănescu, a anunțat că liderul de la Vatican se va întâlni cu Patriarhul României, PF Daniel.

Mai mult, Vasile Bănescu a confirmat și faptul că Papa va vizita Catedrala Mântuirii Neamului. În aceste condiții, cei de la siteul Cuvântul Ortodox și-au pus problema despre cum ar trebui primit Papa de către Patriarhia Română.

Cei de la Cuvântul Ortodox scriu că Patriarhia Română ar putea lua exemplul georgian.

„Este firesc ca Patriarhia sa primeasca pe Papa la Catedrala. La fel de firesc este si a se organiza o mica ceremonie laica de primire sau de marcare a evenimentului, cu cantece si discursuri. Mai mult decat atat, Patriarhia ar putea sa foloseasca evenimentul, care o va expune mediatic foarte mult, pentru a obtine o coordonare cu Papa Francisc pe temele ce ar fi de interes pentru noi si comune cu catolicii: locul crestinismului in Europa, importanta protectiei familiei si a vietii, persecutia crestinilor (vezi aici declaratia co-semnata de Patriarhul Kirill si Papa Francisc cu ocazia intalnirii din Cuba, si aici discursurile tinute de Patriarhul Ilia si Papa Francisc cu ocazia vizitei ultimului din Georgia). Ar fi foarte importanta circumscrierea acestor teme de discutie si de discurs, deoarece un cuvant al Papei, de pilda, despre problema migrantilor ar fi nepotrivit si ar pune Patriarhia intr-o postura stanjenitoare. La fel, un discurs care sa fie ocupat, central, de tema „unitatii crestine”, care sa reitereze si sa declare unitatea ca un obiectiv ce trebuie urgent atins, ar fi inoportun, cu toate ca vor exista inevitabile trimiteri la vizita din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea.


Nepotrivita este si ideea de a se organiza rugaciuni in timpul vizitei Papei la Catedrala. Pe langa faptul ca ar fi un gest necanonic, ar fi unul care ar scandaliza multi credinciosi ortodocsi si care ar putea revitaliza miscarile schismatice ale nepomenitorilor, care ar gasi inca un motiv in plus sa-si clameze dreptatea. Oricum, este foarte bine ca nu se organizeaza o slujba bisericeasca, insa bine ar fi sa se dispenseze si de rugaciuni.

Patriarhia Romana ar putea lua exemplul destul de recent al vizitei Papei Francisc din Georgia. Papa a fost primit amabil, calduros si onorabil de georgieni, care l-au gazduit si in biserica ortodoxa, organizand cantari speciale cu aceasta ocazie, au schimbat saluturi, dar au evitat orice tratament al Papei care sa arate a recunoastere a statutului sau de episcop canonic sau care sa arate a impreuna-slujire cu catolicii: 

„Papa a fost întâmpinat cu respect și demnitate, dar nu ca un episcop drept-credincios al Bisericii adevărate. Nici nu a fost invitat să slujească în timpul vreunei sfinte slujbe Ortodoxe, nici să binecuvinteze credincioșii Ortodocși, nici nu a stat în vreun scaun episcopal, nici nu a participat la schimbul Sărutării Păcii din cadrul Sfintei Liturghii – acțiuni care nu ar face decât să rănească conștiința Ortodoxă a credincioșilor, cauzând confuzie și furie. Ca un păstor înțelept și cu discernământ, Patriarhul-Catolicos Ilie II a menținut un echilibru între respectul pentru oaspetele său și respectul pentru propria sa turmă și Biserică, și propria sa hirotonisire, cu toate responsabilitățile rezultate de aici, oferind un exemplu pentru interacțiunile Ortodox-Catolice și mărturisind adevărul Ortodox în cadrul predicii lui la Catedrala Svetitskhoveli: „Adevărata credință, smerenia și tradițiile noastre – acestea sunt comorile strămoșești pe care le păstram și pe care vom continua să le păstram și în viitor. Vă salutăm din nou și mărturisim că unitatea noastră este în adevărata credință. Doar adevărata credință și iubire va deschide calea către comuniunea noastră.”

Vizita Papei Francisc in Romania s-a facut peste capul Patriarhiei Romane, care, in ciuda acestui lucru, va fi implicata in evenimentele vizitei. Este foarte importanta o gestionare chibzuita a intalnirii dintre Patriarhul Daniel si Papa Francisc, ce va avea loc la Catedrala, astfel incat sa se minimalizeze impactul daunator pentru credinciosii fideli ortodoxiei si sa puncteze favorabil pe acele teme discursive importante pentru romani in contextul expunerii mediatice de amploare”, notează Cuvântul Ortodox.