Daniel Buzdugan îi îndeamnă pe tineri să creadă în Dumnezeu ca să nu fie sclavii „viciilor, ai lucrurilor mai puțin plăcute pe care cei din ziua de astăzi le știu”
După ce anul trecut a fost un succes la București, ediția de anul acesta al Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși va avea loc la Iași.
După cum ActiveNews a anunțat deja, unul dintre amfitrionii evenimentului va fi cunoscutul prezentator de la Radio Zu, Daniel Buzdugan.
Acesta a vorbit într-un interviu pentru Radio Trinitas despre valorile pe care credința în Dumnezeu le poate aduce în viața unui tânăr.
Astfel, acesta spune că „Nu trebuie să te îmbeți, să strici, să spargi sau te droghezi ca să te simți bine” și „părinții sunt cei mai buni prieteni pe care un tânăr îi poate avea”, conform agenției Basilica.
Daniel Buzdugan susține că apropierea de Dumnezeu îi ferește pe tineri de vicii.
„Dacă un tânăr este apropiat de Dumnezeu, nu va fi sclavul viciilor, al lucrurilor mai puțin plăcute pe care tinerii din ziua de astăzi le știu”, a adăugat moderatorul.
În final, acesta i-a îndemnat pe tineri să aleagă orice, dar nu ce ar putea regreta mai târziu.
ITO 2017 este organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul de Tineret și Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români (ASCOR) Iași și va avea tema Tânărul în căutarea Libertății.
La evenimentul din această toamnă sunt așteptați 7000 de tineri ortodocși din România, Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Franța, Germania, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Irlanda, Marea Britanie, Elveția, Turcia, Iordania, Siria, dar și de pe continentul african. De asemenea, 550 de tineri vor fi implicați în acest proiect ca voluntari.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
La Iași "praful saharian" a devenit argilă. Video de la Silviu Gurlui
Imaginile apocaliptice ale zilei - Atena, măturată de praful saharian
Recomandările noastre
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Social
Persoane: Daniel Buzdugan
Locații: Iaşi
Subiecte: ITO 2017
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)