De ziua lui Gigi Becali: ”VACCINUL E LEPĂDARE! Toți cei care au împins la vaccinare trebuie să facă mai mult, pentru a fi iertați.” VIDEO
Într-o emisiunea relativ recentă realizată de Anca Alexandrescu la Palatul în care s-a născut marele fizician și martir George Manu, cumpărat și restaurat de George Becali, filantropul, care a ajutat gratuit numeroase persoane în timpul Dictaturii Covid, face câteva aprecieri duhovnicești foarte grele, bazate cel mai probabil pe revelațiile și sfaturile care i-au fost împărtășite de monahii și duhovnicii români de la Sfântul Munte Athos.
Între altele, George Becali afirmă ceea ce spunea și Părintele Justin Pârvu despre cei care acceptă conștient și chiar promovează cipul controlului total prin acte de identitate electronice, și anume că „VACCINUL E LEPĂDARE!”.
Nu știm cum se împacă această afirmație cu cei care s-au vaccinat și au promovat asiduu vaccinarea cu seruri experimentale Covid chiar la Televiziunea Patriarhiei Române, Trinitas TV, dar probabil că acest lucru ar trebui să-l afle mai întâi familiile preoților care mor pe capete în ultimul timp de AVC-uri și turbo-cancere. În tot cazul, până acum nu s-a auzit pe posturile Patriarhiei nici o cerere de iertare sau măcar vreo scuză, darămite vreun act de pocăință publică.
George Becali se referă în acest sens și la Alexandra Păcuraru de la Realitatea TV, care, manipulată de Vasile Bănescu, a cerut interzicerea noastră și arestarea redactorilor ActiveNews pentru că împiedică vaccinarea „sigură și eficientă” prin „știri false” despre efectele adverse ale serurilor experimentale, și pentru care noi ne rugăm să se însănătoșească grabnic și să revină pe micul ecran.
Pentru că astăzi înțelegem că realizatoarea TV a trebuit să se lase de meserie și suferă de un sindrom autoimun, la fel ca Anca Alexandrescu, jurnalistă care a făcut tot posibilul pentru a informa asupra aspectelor nefaste ale vaccinării după ce s-a dumirit.
George Becali, în stilul său inconfundabil și cu toată inima bună, susține însă că „Toți cei care au împins la vaccinare trebuie să facă mai mult pentru a fi iertați” și oferă totodată și remedii din sfintele taine pentru cei injectați.
Să-l urmărim, de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, urându-i cu această ocazie La Mulți Ani cu cât mai multe biruințe și fapte de milostenie, ca și până acum, întru numele Domnului!
Noi le dorim multă sănătate tuturor!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Statul Paralel se clatină din temelii: Florian Coldea și Dumitru Dumbravă audiați 14 ore la DNA. Fostul șef SRI ar fi primit șpagă sute de mii de euro ca să aranjeze un dosar deschis de prietena lui, Laura Kovesi, la EPPO. ACTUALIZARE: CONTROL JUDICIAR
Un trend bizar și șocant ia amploare în liceele din România: Elevii "furry" se identifică drept animale și vin îmbrăcați ca vulpi, pisici sau papagali: “Urcă în patru labe” - VIDEO
Arhiepiscopul Viganò: ”Planul de exterminare globalist servește scopului Satanei de a ucide atât trupul cât și sufletul” - Parteneriat Opoziția
Alpinistul român Gabriel Țabără, aflat de două luni pe Everest, a fost găsit fără viață în cortul său. ”Cu siguranță nu este vorba de lipsa de oxigen”, a declarat organizatorul expediției. Cauza morții subite va fi stabilită de autopsie
Politicianul german homosexual Martin Neumaier s-a filmat cum linge toaletele publice și se unge cu fecale pe față - VIDEO Bizar
SISTEMUL PUTRED penetrat de pedofili degenerați: Doi homosexuali au violat și abuzat șapte copii din sistemul de protecție specială. Suspecții sunt angajați de la Protecția Copilului!
Recomandările noastre
Locații: România
Subiecte: acte cu cip Arbidol ARNm din vaccinurile covid boli autoimune campania de vaccinare deteriorarea ADN-ului Great Reset Ivermectina lepădare Marea Resetare proteina spike vaccin COVID-19
Organizații: CNCAV CNSU Realitatea Plus Realitatea TV Trinitas TV
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)