Documentarul Discovery "Dezastrul din Colectiv" a fost lansat online. Filmul poate fi urmărit AICI
Discovery a difuzat duminică, 13 martie, documentarul "Dezastrul din Colectiv", despre tragedia din acest club din București, care a provocat moartea a 63 de persoane și rănirea gravă a altor câteva zeci.
Documentarul "Dezastrul din Colectiv" are o durată de 44 de minute.
Documentarul prezintă în ordine cronologică faptele unanim recunoscute care s-au petrecut în acea noapte în București, așa cum au fost relatate de cei direct implicați - supraviețuitori, familiiale acestora, autorități și cadre medicale care au luat parte la operațiunile de salvare.
Documentarul este comisionat de către Discovery Networks, prin producătorul executiv Charlotte Reid, unei echipe românești conduse de Mihai Predescu, un producător cu peste 20 de ani de experiență în domeniul producției TV internaționale.
"Suntem extrem de recunoscători față de martorii implicați în această producție, pentru curajul și deschiderea lor de a-și face cunoscute poveștile, astfel încât publicul să înțeleagă mai bine ce s-a întâmplat pe 30 octombrie 2015. Mulțumită lor, am reușit să aprofundăm într-o manieră echilibrată evenimentele din acea noapte, oferindu-le telespectatorilor o perspectivă amplă asupra acestei tragedii", a declarat Charlotte Reid, producător executiv pentru Discovery Networks International.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Recomandările noastre
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Social
Locații: București
Subiecte: Explozie club Colectiv Bucureşti
Organizații: Discovery
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)