Explozia prețurilor la energie din România, confirmată de Comisia Europeană
Comisia Europeană a confirmat miercuri că România a înregistrat, în trimestrul al treilea din 2017, cele mai mari creșteri de prețuri la energia electrică din UE.
Potrivit unui raport al Executivului European, prețurile angro de energie electrică au crescut cel mai mult în România, cu 52%, iar în luna august au atins maximele Europei de Est, cu peste 90 de euro/MWh.
„Pe parcursul întregului trimestru III al anului 2007, prețurile en gros de energie electrică au fost cele mai ridicate în România din întreaga regiune CEE (n.n.- Europa Centrală și de Est), datorită în primul rând producerii de energie electrică și nucleară inferioară celei obișnuite în țara respectivă, chiar și în contextul producerii de energie electrică nucleară în mod tradițional”, se arată în raportul Direcției Generale Energie, din cadrul Comisiei.
Prețurile la energia electrică din țara noastră au explodat înj timp ce la nivelul UE acestea s-au caracterizat printr-un grad ridicat de stabilitate, indicatorul european de putere fiind reprezentat de 38 de euro/MWh.
Comparând cu trimestrul III 2016, în al treilea trimestru al anului 2017 prețurile au crescut cel mai mult în România (52%), Slovenia și Ungaria (ambele cu câte 41%), în timp ce Regatul Unit era singura țară din UE în care s-a consemnat o scădere a prețurilor (-2,2%)”, se mai arată în raport.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Noile automobile au devenit deja jucării controlate de la distanță, cu telecomanda în mâna Sistemului
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Vloggerul Selly a fost invitat să vorbească la summit-ul NATO, organizat la Miami
O femeie din Mureș, mamă a trei copii, s-a trezit cu un diagnostic crunt după un banal consult medical: Cancer la colon, plămâni și metastaze la ficat
Scene de coșmar într-un supermarket din Cluj. O femeie de 50 de ani a făcut infarct sub privirile șocate ale clienților și angajaților
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: România
Subiecte: Energie electrică Furnizori energie electrică
Organizații: Comisia Europeana
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)